Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bărbatul dispărut de acasă la începutul lunii, găsit spânzurat într-o pădure de lângă Zalău

Publicat in Adevarul, miercuri 18 septembrie 2013 ·

Bărbatul de 58 de ani din localitatea sălăjeană Ilişua, plecat în data de 3 septembrie de la domiciliu, a fost găsit marţi, 17 septembrie, spânzurat de un copac într-o pădure de la marginea Zalăului.

Bărbatul, pe nume Felete Zsigmond, plecase în data de 3 septembrie de acasă spunând familiei că merge la muncă. Văzând că nu se mai întoarce, după câteva zile familia a anunţat Poliţia, astfel că în 10 septembrie poliţiştii au cerut şi ajutorul populaţiei pentru găsirea bărbatului. Ieri, o persoană care a trecut prin zona Pădurea Rotundă, de la marginea Zalăului, i-a văzut trupul spânzurat de un copac. Bărbatul a anunţat Poliţia, iar potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Sălaj, Tincuţa Dumuţa, poliţiştii au constatat că victima este bărbatul dat dispărut în urmă cu o săptămână. Purtătorul de cuvânt spune că trupul bărbatului se afla în stare avansată de degradare şi că la cercetările preliminare nu s-au constatat urme vizibile de violenţă pe trupul său. Dacă este vorba despre o crimă sau despre o sinucidere va spune doar medicul legist, după finalizarea necropsiei.

Citeşte şi Bărbat dat dispărut, după ce a plecat de o săptămână la muncă şi nu s-a mai întors

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cinci oameni au murit și alți 50 au fost răniți după ce o scenă s-a prăbușit la un eveniment de campanie electorală în Mexic

HotNews acum 44 minute
Cinci persoane au murit miercuri seara (22 mai) în statul mexican Nuevo Leon, din nordul Mexicului, după ce o scenă s-a prăbușit la un eveniment de campanie pentru partidul Mișcarea cetățenească, a declarat guvernatorul statului. Politia se afla in

Cutremur în România!

Ziua Constanta acum 22 minute
Un cutremur slab cu magnitudinea 3,1 s-a produs în noaptea de miercuri spre joi, la ora locală 1:20, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (I

Iran: Preşedintele Raisi înmormântat joi în oraşul-sfânt Mashdad

HotNews acum 2 ore
Preşedintele iranian Ebrahim Raisi, decedat luni într-un accident de elicopter, urmează să fie înmormântat joi seară la Mashhad, oraşul său natal, după două zile de ceremonii funerare care au mobilizat sute de mii de susţinători ai Republicii Islami

Poliţia franceză va rămâne în Noua Caledonie cât timp va fi necesar, anunţă Macron care a ajuns în teritoriul de peste mări afectat de revolte

News.ro acum o ora
Preşedintele Emmanuel Macron a promis că forţele de poliţie franceze vor rămâne "atât timp cât va fi necesar" în Noua Caledonie, la sosirea sa în teritoriul francez din Pacific, afectat de revolte, relatează BBC. Emmanuel Macron a declarat că forţa

Liderul cecen Ramzan Kadyrov s-a întâlnit cu Vladimir Putin și i-a oferit "zeci de mii de soldați", care să lupte în Ucraina

Ziare.com acum o ora
Liderul cecen Ramzan Kadyrov a declarat joi dimineaţă că s-a întâlnit cu preşedintele Vladimir Putin la Kremlin şi s-a oferit să trimită mai mulţi luptători pentru a ajuta Moscova în conflictul său de peste doi ani din Ucraina, relatează Reuters. Ka

Un nou termen în dosarul accidentului de la 2 Mai, la Judecătoria Mangalia. Dosarul, preluat de o altă judecătoare

News.ro acum 2 ore
Un nou termen în dosarul accidentului de la 2 Mai, în care Vlad Pascu este judecat după ce, aflându-se sub influenţa drogurilor, a provocat un accident soldat cu uciderea a doi tineri, a fost programat, joi, la Judecătoria Mangalia. Dosarul a fost p

Amazon intenţionează să ofere o versiune modernizată cu AI a serviciului de asistenţă vocală Alexa şi un abonament lunar

News.ro acum o ora
Amazon îşi actualizează asistentul vocal Alexa vechi de un deceniu cu inteligenţă artificială generativă şi intenţionează să perceapă o taxă lunară de abonament pentru a compensa costul tehnologiei, potrivit persoanelor care cunosc planurile Amazon,

Un al doilea caz uman de gripă aviară luată de la vaci a fost depistat în Statele Unite

News.ro acum 3 ore
La mai puţin de două luni de la primul caz, o a doua persoană a fost infectată cu gripă aviară în Statele Unite, contaminarea sa având legătură cu o epidemie care s-a răspândit în rândul efectivelor de vaci, au anunţat miercuri autorităţile sanitare

Vremea la Constanța, joi, 23 mai 2024

Ziua Constanta acum 22 minute
Astăzi, 23 mai 2024, la Constanța, temperaturile se vor menține în jurul valorii de 20°C. Umiditatea relativă a aerului este de 75%, iar șansele de precipitații sunt de 0%. Vântul va sufla cu o viteză de 16 km/h, contribuind la o zi destul de plăcut

Atalanta Bergamo şi Bayer Leverkusen joacă miercuri seara finala UEFA Europa League

Mediafax acum 10 ore
Atalanta o întâlneşte pe Leverkusen în finala UEFA Europa League, miercuri seara, de la ora 22.00, pe Dublin Arena. Italienii sunt la prima finală de cupă europeană din istorie. De cealaltă parte, nemţii vin la Dublin cu un record de 51 de meciuri f

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/24°
Iasi
acum

17°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

17°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

11°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

16°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/23°