Una dintre glumele cele mai amar-cinice din timpul copilariei mele era cea conform careia abrevierea PCR (pentru Partidul Comunist Roman) insemna, de fapt, Pile, Cunostinte, Relatii.
Cu alte cuvinte, nu aveai nicio sansa sa realizezi ceva in viata daca nu faceai parte din acea categorie privilegiata care avea acces la cineva sus-pus care sa te "impinga" discret in slujba pe care ti-o doreai sau in institutia unde stiai ca se castiga bine si nu trebuie sa muncesti prea mult.
Cat despre urcatul pe scara ierarhica, fie la locul de munca, fie in organizatiile locale sau nationale de partid, nici nu te puteai gandi fara sa stii pe vreunul-ruda apropiata, prieten bun sau coleg de scoala cu care sa te fi tras de sireturi sau pe care sa il ai la mana cu cine stie ce pacat al tineretii-care sa te propulseze fie din spirit de familie, fie din obligatie.
Mi-am adus aminte recent de aceasta practica a copilariei mele din Romania comunista pentru ca se intampla sa fiu in cautare de loc de munca in Statele Unite. Am experienta atat in afaceri, cat si in administratie universitara, vorbesc cateva limbi straine si traiesc intr-o meritocratie clasica, in tara tuturor posibilitatilor. Aici nu trebuie decat sa fii foarte bun la ceea ce faci si sa muncesti din greu si laptele, mierea si alte produse zaharoase vor incepe sa curga din plin peste tine.
Ei bine, nu! Lucrurile nu mai stau asa de multa vreme si, sincer sa fiu, nu cred ca stateau asa nici in acele timpuri apuse cand te puteai inca ridica prin fortele proprii, face avere si ajunge om politic. Ceea ce insa functiona pe vremea aceea era ideologia "visului american", cea care te indoctrina sa crezi ca orice e posibil atata vreme cat muncesti din greu si te dedici trup si suflet telului pe care ti l-ai ales.
Sigur ca, la fel ca si cu schemele de imbogatire de tip piramida,
