Artrita precoce a stârpit logodnele romantice. Azi, probabil bărbaţii îngenunchează cu inelul în mână doar în filme. Dar până şi pentru scena asta se folosesc cascadori. ”Arată-ne inelul!”, am cotcodăcit noi, prietenele zăpăcite ale unei viitoare mirese. Nici dacă i-am fi cerut să ne arate un rinichi nu îngheţa aşa. N-avea inel, se logodise fără brizbrizuri. I-au trebuit vreo paişpe minute de graţioasă bâlbâială ca să transfere informaţia asta din capul ei în urechile noastre. Atunci am constatat că sunt capabilă să schimb subiectul mai repede decât schimbă Mika Hakkinen vitezele. Mi-am dat seama că viitorul ginerică n-avusese banii sau mintea de a-i procura un zorzon preţios. Victima acestui prejudiciu a simţit nevoia să revină asupra informaţiei, spre a-şi apăra jumătatea mai buimacă. Ne-a spus că el îi pregăteşte un inel, a aflat ea asta dintr-o sursă cu gura spartă, dar că nu e gata încă. Noi ştiam că el e hair-stylist, nu giuvaergiu, însă orice întrebare suplimentară ar fi fost penibilă, în contextul dat. Două luni mai târziu, când el a părăsit-o pentru colegul lui de salon şi i-a explicat că toată viaţa lui s-a simţit, de fapt, un gay îndesat într-un corp de... într-un corp de gay, ce mai, am priceput că tot acolo era îndesat şi inelul de logodnă, probabil. Ai carte (de identitate), ai parte Alina şi Vali erau iubiţi de şase ani, logodiţi de cinci ani jumate şi pacostea familiilor de vreo cinci ani, de când cuscrii aşteptau nunta. Valică dormea pe dânsul, în sensul că logodna în sine i se părea o formă de convieţuire absolut onorabilă. A avut el o bănuială că e ceva în neregulă, când s-a dus la poliţie să-şi schimbe buletinul, ca să-şi facă mutaţia la Alina. Atunci, madam plutonieră de la ghişeu era să facă strabism uitându-se cum cetăţeanul cărcălise pe cerere calitatea lui de logodnic. Tanti i-a răcnit din spatele oberlihtului special amenajat că statul ocro