Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Eveniment: Astăzi Nunta de Aur la Ciugud

Publicat in Informatia de Alba, miercuri 18 septembrie 2013 ·

Poveştile de viaţă ale părinţilor sau bunicilor noştri nasc în noi sentimente de respect şi uimire. Poate că drumul lor nu a fost mereu lipsit de obstacole, dar au avut puterea să treacă cu dragoste, demnitate şi înţelegere peste provocările pe care viaţa le-a adus în calea lor.

Din respect pentru cuplurile care au reuşit să rămână împreună la bine şi la greu timp de peste jumătate de secol, Primăria comunei Ciugud va organiza anul acesta cea de-a cincea ediţie a evenimentului Nunta de Aur.

În Sala Căminului cultural din satul Drâmbar al comunei Ciugud, primarul Gheorghe Damian va înmâna astăzi, 17 septembrie 2013, de la orele 19.00, diplome de merit familiilor care şi-au sărbătorit anul acesta 50 de ani de căsătorie neîntreruptă.

„Familia este aşezământ dumnezeiesc şi nucleu de bază al societăţii, iar felul în care aceste cupluri au îmbinat cele două principii pentru a da naştere unora noi este extraordinar. Într-o societate în care conceptul de familie este tot mai abstract, 50 de ani petrecuţi împreună reprezintă cel mai grăitor exemplu oferit generaţiei de astăzi”, declară Gheorghe Damian, primarul comunei.

Pentru cele 7 familii sărbătorite astăzi au fost pregătite diplome, buchete de flori şi plicuri cu sume de bani, iar înmânarea acestor premii se va face în cadrul unei cine festive special pregătită pentru eveniment, unde cuplurile sunt invitate să-şi împărtăşească fiecare secretul longevităţii în doi. S-ar putea sa iti placa si: Noi investiții în comuna Ciugud Internet gratuit în comuna Ciugud „Primăvara Ciugudeană” îşi deschide porţile mâine la Ciugud Primarul din Aiud şi cel din Ciugud au fost atacaţi de două nulităţi

Poveştile de viaţă ale părinţilor sau bunicilor noştri nasc în noi sentimente de respect şi uimire. Poate că drumul lor nu a fost mereu lipsit de obstacole, dar au avut puterea să treacă cu dragoste, demnitate

Articolul in Informatia de Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Peste 160.000 de oameni din cinci orașe din Catalonia sunt blocați în case din cauza unui nor toxic de clor

HotNews acum 54 minute
Peste 160.000 de persoane din cinci municipalități ale regiunii spaniole Catalonia au fost îndemnate sâmbătă de autorități să nu iasă din locuințele lor, după ce un incendiu la un depozit industrial a provocat un nor toxic de clor, informează AFP. „

Jandarmeria Capitalei: Schimbare de PROGRAM pentru mitingul electoral al lui Nicușor Dan

Gandul acum o ora
Jandarmeria Capitalei anunță modificări în programul mitingului electoral al lui Nicușor Dan de duminică. Manifestația urma să înceapă la Piața Universității și să continue cu un marș spre Piața Victoriei, însă acum evenimentul se va desfășura exclu

George Simion mulțumește Administrației Trump pentru că am fost scoși din programul Visa Waiver

HotNews acum 36 minute
George Simion a mulțumit public, într-un interviu acordat unui influencer MAGA, Administrației Trump pentru că a menținut vizele pentru cetățenii români și a exclus România din programul Visa Waiver, transmite G4media. „Mesajul de la Washington a fo

Reacția lui Dan Alexa după ce soția lui a fost surprinsă acasă la Alex Bodi. „Bărbăția nu se cântăreşte în masă musculară și nici în valoarea bolidului”

Libertatea acum o ora
Vestea că Dan Alexa și soția lui, Andrada, au decis să divorțeze a luat pe toată lumea prin surprindere. Cei doi pun punct căsniciei după 6 ani de relația și au decis să divorțeze la tribunal. Recent, Andrada a fost surprinsă ieșind din casa lui Ale

Un microbuz în care se aflau 15 copii a fost implicat într-un accident în Brașov. Nouă persoane au ajuns la spital

Adevarul acum 33 minute
Nouă persoane au ajuns la spital, sâmbătă, 10 mai, după ce un microbuz în care se aflau 15 copii a intrat în coliziune cu un autoturism, în municipiul Brașov.

Ziua Independenței Naționale a României, marcată la Constanța (Galerie FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
10 Mai reprezintă unul dintre reperele fundamentale ale istoriei României – ziua în care, în anul 1877, țara noastră și-a proclamat independența față de Imperiul Otoman. Cu acest prilej, la Constanța, Comandamentul Flotei va organiza, în data de 10

Locuitorii unui oraș turc au avut halucinaţii câteva zile după ce poliția a ars în centrul orașului 20 de tone de canabis

HotNews acum 4 ore
Poliţia din Lice, sud-estul Turciei, a ars 20 de tone de canabis confiscate de către autorităţi de-a lungul anului 2024, pentru a le transmite un „mesaj puternic” traficanţilor de droguri. Operaţiunea a devenit însă un fiasco, provocându-le locuitor

Ucraina și Ungaria expulzează fiecare câte doi diplomați în urma scandalului spionajului maghiar

G4Media acum o ora
Ucraina şi Ungaria au anunţat vineri că expulzează fiecare câte doi diplomaţi ai celeilalte părţi, acuzându-se reciproc de spionaj, transmite News.ro. Ministrul ucrainean de externe Andrii Sîbiha a anunţat măsura într-o postare pe X după ce agenţia

Victor NEGRESCU, mesaj de Ziua Europei: „Europa nu este un dat, ci o alegere suverană”

Gandul acum 2 ore
Cu ocazia Zilei Europei, europarlamentarul Victor Negrescu a transmis un mesaj de reafirmare a angajamentului României față de valorile europene. Totodată, el a subliniat că apartenența la Uniunea Europeană este o alegere care trebuie asumată și apă

Macron, Merz, Starmer și Tusk cer Rusiei un „armistițiu complet și necondiționat de 30 de zile”

Ziua Constanta acum 3 ore
Emmanuel Macron, Friedrich Merz, Keir Starmer și Donald Tusk vor merge sâmbătă la Kiev pentru a-și demonstra sprijinul 'de neclintit' pentru Ucraina și, urmând exemplul Statelor Unite, pentru a cere Rusiei un 'armistițiu complet și necondiționat de

Vremea

București
acum

11°
sâm.

9°/12°
dum.

7°/20°
lun.

7°/14°
mar.

8°/17°
Iasi
acum

14°
sâm.

6°/16°
dum.

5°/10°
lun.

3°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

11°
sâm.

10°/12°
dum.

10°/16°
lun.

10°/14°
mar.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

4°/15°
dum.

5°/11°
lun.

3°/13°
mar.

3°/15°
Timisoara
acum

17°
sâm.

5°/19°
dum.

7°/18°
lun.

5°/17°
mar.

4°/17°