Preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc (CNS), Izsak Balazs, a declarat miercuri că peste 150.000 de maghiari sunt aşteptaţi la „Marele marş al secuilor“, eveniment susţinut de toate organizaţiile politice şi civile maghiare.
„Manifestarea reprezintă un consens fără precedent între organizaţiile politice şi maghiare în ceea ce priveşte „Marele marş al secuilor“, a afirmat Balazs, într-o conferinţă de presă susţinută împreună cu preşedintele UDMR Covasna, Tamas Sandor, primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad (UDMR) şi primarul municipiului Târgu Secuiesc, Bokor Tibor (UDMR).
Preşedintele UDMR Covasna, Tamas Sandor, şeful Consiliului Judeţean, a spus că evenimentuls e bucură de toată susţinerea Uniunii.
„Am constatat în ultimii ani că vocea, părerea noastră, a comunităţii maghiare, nu este luată în considerare. Din acest motiv, pe lângă cele parlamentare, vom apela şi la un alt mijloc democratic, organizând un miting. Acest eveniment nu este doar un protest, ci are şi un mesaj pozitiv, şi anume să spunem «Da» Ţinutului Secuiesc pentru că suntem convinşi de faptul că viitorul Ţinutului Secuiesc poate să înceapă doar cu acest «Da»“, a declarat Tamas.
La rândul său, liderul PCM Covasna a avut numai aprecieri la adresa CNS.
„PCM va susţine «Marele marş al secuilor», consilierii noştri locali se vor mobiliza pentru acest eveniment. Pe 27 octombrie secuii trebuie să formeze o mare familie, cu toţii trebuie să fim prezenţi la acest eveniment pentru că doar solidari putem să ne arătăm voinţa“, a afirmat Kulcsar Terza.
Consiliul Naţional Secuiesc va organiza pe 27 octombrie, în Covasna, un protest faţă de proiectul de regionalizare propus de Guvern şi pentru obţinerea autonomiei Ţinutului Secuiesc.