Gold Corporation ar putea fi doar o mega țeapă, o combinațiune tipică unor speculatori de teapa lui Beny Steinmetz și George Soros.
Curentul: Ororile utilizării cianurii în alte exploatări ale Gold Corporation prezentate de surse americane ”Un analist al prestigioasei platforme stockmarket scoate la iveală recent într-un articol recent – «Scotia Capital suspends rating on Gabriel Resources» – faptul că marea companie care cere statului român sume fabuloase drept despăgubiri pentru o investiție care de fapt nici n-a avut loc este lipsită de capital“
Adevărul: Miliardarii care se bat pe aurul de la Roşia Montană, în topul Forbes al celor mai bogaţi americani ”John Paulson şi Thomas Kaplan, doi dintre acţionarii Gabriel Resources, şi George Soros, implicat indirect în proiectul de exploatare minieră, au avut un an prosper, potrivit topului celor mai bogaţi americani”
România liberă: Cine îşi va asuma ruperea USL? ”De la declaraţiile de mare prietenie şi loialitate, liderii USL au ajuns în doar câteva zile să se atace făţiş şi virulent. La prima vedere, totul a pornit de la controversatul proiect privind Roşia Montană. În fapt, lucrurile stau altfel. Crin Antonescu s-a convins şi el de ceea ce era pentru mulţi evident: social-democraţii nu vor renunţa la a avea un candidat propriu doar pentru a-i netezi lui drumul spre Cotroceni”
Naţional: Serviciile l-au avertizat pe Victor Ponta ca se afla in „ghearele” marilor evazionisti din RAI-ul lui Radu Stroe: „Banii negri sunt la liberali!” ”La sfarsitul anului trecut, intr-un hotel de fite din Dubai, a fost monitorizata intalnirea dintre un inalt ofiter MAI si membri ai „mafiei turce a legumelor si fructelor”, care controleaza practic evaziunea fiscala din Romania“
Gândul: Miza numirii şefului „secţiei dosare grele” a DNA. ”Secţia I a DNA, secţia de dosare grele unde sunt înregistrate cauze