Poliţiştii din comuna Ioneşti au fost sesizaţi de o femeie în vârstă de 35 ani, din localitate, cu privire la faptul că fiica sa, în vârstă de 14 ani, a fost victima unei infracţiuni de viol. Imediat, la faţa locului s-a deplasat o echipă operativă constituită din poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al I.P.J. Gorj şi Poliţiei oraşului Turceni. Ca urmare a cercetărilor efectuate, poliţiştii au identificat suspectul infracţiunii de viol ca fiind P.D., de 37 ani, vecin cu victima, care a fost condus la sediul Poliţiei oraşului Turceni pentru continuarea cercetărilor. Pe parcursul cercetărilor, poliţiştii au stabilit că suspectul ar fi invitat-o pe minora de 14 ani în locuinţa sa, pentru a-i restitui un bun aparţinând surorii sale, moment în care, prin constrângere, ar fi săvârşit infracţiunea de viol. În urma probatoriului administrat, faţă de P.D. a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă pentru săvârşirea infracţiunii de viol, suspectul fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj. Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirea răspunderii judiciare.
Poliţiştii din comuna Ioneşti au fost sesizaţi de o femeie în vârstă de 35 ani, din localitate, cu privire la faptul că fiica sa, în vârstă de 14 ani, a fost victima unei infracţiuni de viol. Imediat, la faţa locului s-a deplasat o echipă operativă constituită din poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al I.P.J. Gorj şi Poliţiei oraşului Turceni. Ca urmare a cercetărilor efectuate, poliţiştii au identificat suspectul infracţiunii de viol ca fiind P.D., de 37 ani, vecin cu victima, care a fost condus la sediul Poliţiei oraşului Turceni pentru continuarea cercetărilor. Pe parcursul cercetărilor, poliţiştii au stabilit că suspectul ar fi invitat-o pe minor