Consiliul Europei susține semnarea de către Republica Moldova a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. Aceasta este declarația făcută de Jean-Claude Mignon, președintele Adunării Parlamentare al Consiliului Europei, în cadrul unui briefing de presă susținut alături de președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Corman, transmite UNIMEDIA. De asemenea, Mignon a preciat că Republica Moldova beneficiază de sprijinul Consiliul Europei și în privința liberalizării regimului de vize cu UE.
„Demersul meu se înscrie integral în cel al Uniunii Europene. Comisarul european pentru extindere și vecinătate, Stefan Fule, a făcut foarte multe pentru ca la Vilnius să fie semnat Acordul de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană, și Consiliul Europei și Asambleea Parlamentară susțin întru totul acest demers. Este un Acord profitabil atât pentru Republica Moldova, cât și pentru Uniunea Europeană. Totodată, acest Acord este important pentru toate țările din regiune. Noi, cei de la Consiliul Europei sperăm de asemenea că va fi găsită foarte rapid o soluție în privința liberalizării regimului de vize. Semnarea acestui Acord este râvnit demult de Chișinău și aceasta ar putea constitui într-un fel o probă al încrederii pe care o acordă UE Republicii Moldova. Republica Moldova își respectă angajamentele asumate față de Consiliul Europei din 1995. Multe din angajamente au fost deja îndeplinite”, a declarat Mignon.
În cadrul întrevederii, cele două oficialități au discutat despre agenda europeană a Republicii Moldova, cooperarea cu Consiliul Europei și APCE în acest sens, precum și aspecte referitoare la soluționarea conflictului transnistrean.
„Consiliul Europei ne-a sprijinit toate eforturile pe cei patru piloni de bază: susținerea alegerilor libere și corecte, reforma sistemului judiciar, buna guvernare și lupta cu corupția și lupta cu