Un pui de elefant şi un câine obişnuit nu par a fi partenerii ideali de joacă. Dar puiul de elefant pare să nu ia în seamă nici măcar dimensiunile ce îi diferenţiază şi încearcă cu disperare să îşi trezească partenerul.
Elefantul jucăuş, filmat în nordul Thailandei, încearcă mai multe metode pentru a-şi trezi partenerul istovit, care pare să îi ignore toate eforturile, notează Daily Mail.
Mai întâi, elefantul îşi pipăie cu trompa tovarăşul de joacă, încercând parcă să îi găsească punctul sensibil.
Dar, în ciuda înghiontelilor, câinele labrador se încăpăţânează să doarmă.
Punându-şi un picior pe gardul împrejmuitor, elefantul se apleacă şi mai mult deasupra câinelui, calculându-şi parcă următoarea mişcare.
În curând el primeşte o mână de ajutor de la cineva care este în afara cadrului şi foloseşte un fir lung de iarbă pentru a-l gâdila pe câinele poreclit "frumoasa adormită".
Până la urmă căţelul începe să se scarpine, dar se aşează mai bine şi adoarme la loc.
Pe fundal se aude chiar şi cântecul unui cocoş care pare că încearcă şi el să îl trezească pe somnorosul patruped. Dar nici acesta nu reuşeşte.
După un scurt moment de gândire, puiul de elefant îl apucă pe căţel de labele din faţă şi încearcă să îl ridice.
Materialul a fost filmat în Lampang, în Nordul Thailandei, de o familie care şi-a luat o vacanţă de un an pentru a călători în jurul lumii. Ei au dezvăluit că, la scurt timp după ce camera de filmat s-a oprit, jucăuşul elefant a renunţat şi a adormit cu capul aşezat pe gardul împrejmuitor care îl despărţea de căţel.
Un pui de elefant şi un câine obişnuit nu par a fi partenerii ideali de joacă. Dar puiul de elefant pare să nu ia în seamă nici măcar dimensiunile ce îi diferenţiază şi încearcă cu disperare să îşi trezeasc