Regina Ana împlineşte, miercuri, vârsta de 90 de ani, aniversarea acesteia fiind marcată de Familia Regală prin lansarea, de la ora 18.30, a volumului "Ana. Portretul Reginei", la Biblioteca Centrală Universitară "Carol I" din Bucureşti.
Potrivit unui comunicat al biroului de presă al Familiei Regale, "majestăţile lor au hotărât să sărbătorească această frumoasă aniversare în mod privat".
Totuşi, miercuri, cu ocazia împlinirii de către Regina Ana a vârstei de 90 de ani, principesa moştenitoare Margareta şi principele Radu vor participa la o lansare de gală a volumului "Ana. Portretul Reginei", apărut la Curtea Veche Publishing. Evenimentul este găzduit de Biblioteca Centrală Universitară "Carol I" şi va începe la ora 18.30.
Volumul "Ana. Portretul Reginei", de principele Radu, este un album cu fotografii de familie înfăţişând-o pe regină. Aşa cum editura Curtea Veche şi-a obişnuit cititorii prin colecţia "Casa Regală", informaţiile ce însoţesc fotografiile sunt foarte personale: nici literatură, nici istorie, textul ce însoţeşte fotografiile reginei, din copilărie şi până astăzi, sunt însemnări de familie ce scot la iveală frumuseţea şi farmecul, spontaneitatea şi eleganţa, dar şi firea energică a acesteia, toate sfidând parcă destinul ce nu a ferit-o de suferinţă, se spune într-un comunicat remis MEDIAFAX de Curtea Veche Publishing.
"De-a lungul istoriei României, monarhii ţării au ştiut să fie alături de poporul român atunci când acesta a avut cea mai mare nevoie; în ultimele două decenii, majestăţile lor Regele Mihai şi Regina Ana au fost mai aproape de români decât oricând altcândva în viaţă. Iar acum, când Regina Ana a devenit cea mai longevivă consoartă de voievod sau rege din istoria României, este momentul ca toţi cei apropiaţi de Familia Regală a României să fie alături de majestăţile lor regale, pentru a îi ura Reginei Ana «La mulţ