Cine-ar fi crezut în urmă cu un an de zile, când PNL şi PSD strângeau rândurile pentru înlăturarea sistemului ticăloşit al lui Traian Băsescu, că astăzi vom avea o criză atât de mare în interiorul celei mai puternice alianţe politice de după Revo-luţie? Probabil, puţină lume anticipa un astfel de scenariu, mai ales după votul din 9 decembrie 2012, când românii au întărit poziţia exprimată la referendumul pentru demiterea preşedintelui, arătând că vor cu orice preţ să scape de regimul Băsescu.
Iată că, aşa cum e obiceiul la români, minunea a durat un an de zile, iar USL se află astăzi la răscruce de drumuri, într-un punct din care e greu să se mai întoarcă înapoi. Culmea e că acest iminent divorţ nu vine din considerente doctrinare, nu vine pe fondul unor probleme privind programul de guvernare. PSD şi PNL nu se ceartă nici pe cota unică, nici pe scăderea TVA sau mărirea impozitelor pe clădiri şi terenuri. Nu se ceartă nici măcar pe funcţii, chiar dacă lucrurile au mai scârţâit, mai ales în teritoriu. Până la urmă, toate aceste divergenţe au fost depăşite, pentru că USL avea în spate votul a 60 la sută dintre cei prezenţi la urne, un scor care-i obliga, practic, să treacă peste toate obstacolele apărute şi să meargă înainte pentru a pune în practică promisiunile din campanie, în special eliminarea totală de la putere a regimului Băsescu.
În toată această poveste frumoasă cu Uniunea Social-Liberală, trebuia să apară şi o buturugă mică, buturugă care să răstoarne frumosul car uselist. Iar această buturugă este obsesia lui Crin Antonescu pentru funcţia de preşedinte al României. O obsesie periculoasă nu doar pentru liberalul Antonescu, ci şi pentru Uniunea Social Liberală şi chiar pentru România, care s-ar putea trezi cu un al doilea Băsescu, mult mai dornic de putere. De când USL a preluat guvernarea, în primăvara anului trecut, obsesia lui Antonescu a
