Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aş da goluri de la mine

Publicat in Pro Sport, miercuri 18 septembrie 2013 ·

Steaua se întoarce pe un tărâm pe care n-a câştigat niciodată în istoria sa. A fost atât de aproape în sezonul trecut, la Stuttgart. În echipa de mâine a campioanei nu vor mai fi marcatorii acelui meci care practic a însemnat majoratul Stelei lui Reghe, momentul în care acel proiect şi-a depăşit adolescenţa promiţătoare şi a devenit o forţă matură. Chiar dacă Steaua nu-i mai are pe Rusescu, Chiricheş şi Chipciu şi nu a adus înlocuitori de acelaşi calibru, ne place să credem că trupa lui Reghe a progresat şi că implicit poate obţine prima victorie în Germania, căutată de atâtea decenii. Cei doi mijlocaşi centrali, Bourceanu şi Pintilii, s-au sudat într-unul din cele mai bune cupluri de acest gen din fotbalul european. Iar echipa s-a unit şi mai mult, jucătorii au devenit parcă şi mai siguri de valoarea lor.

Ca un veritabil campion la săritura în înălţime, Reghecampf cere să i se ridice mereu ştacheta. În debutul sezonului trecut, Reghe a cerut 7 etape ca să demosntreze ceea ce poate şi a vorbit răspicat de câştigarea titlului deşi se făceau 7 ani de când Steaua nu mai fusese campioană. Acum, Reghe plusează aşa cum o face probabil şi în cazinourile din Las Vegas. A vorbit de câştigarea unei grupe de Liga Campionilor, lucru pe care niciun antrenor al unei echipe româneşti ajunse în această competiţie nu a îndrăznit să-l pronunţe. Sigur că asta ar cam însemna ca Steaua să depăşească cele 8 puncte strânse de Unirea Urziceni într-o grupă de Liga Campionilor, fapt ce ar duce la ieşirea managerului său din fotbal.

A, uitasem că Mihai Stoica a fost lovit de amnezie când CFR a făcut 10 puncte în grupa sa şi nu a mai părăsit fotbalul cum promisese că va face dacă o echipă românească va depăşi performanţa uniriştilor. Asta să fie acum beleaua, să facă şi Steaua 10 puncte şi Meme să fie nevoit să găsească un nou exit dintr-o situaţie caraghioasă

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Anglia a învins Serbia, scor 1-0

News.ro acum o ora
Echipa naţională a Angliei a învins duminică seara, la Gelsenkirchen, scor 1-0, echipa naţională a Serbiei, într-un meci din grupa C a turneului final Euro 2024. Titular în echipa Angliei, Bellingham a bifat un record, devenind primul jucător europe

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi consilii judeţene: PSD - 37.16%, PNL - 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%, UDMR - 5.22%, SOS România - 3.04% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 3 ore
PSD a obţinut 37.16% dintre mandatele de preşedinţi de consilii judeţene, în urma alegerilor din 9 iunie, ptorivit datelor transmise, duminică seară, de Biroul Electoral Central (BEC). PNL a obţinut 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%

UPDATE - Elena Lasconi: Am decis să-mi depun candidatura pentru preşedinţia USR / Îmi asum şi candidatura la alegerile prezidenţiale / Dominic Fritz nu candidează / Alte candidaturi - LISTA

News.ro acum 3 ore
Primarul din Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, şi-a anunţat, duminică după-amiază, candidatura pentru funcţia de preşedinte al USR. Aceasta le-a transmis colegilor că îşi asumă şi candidatura pentru preşedinţia României. ”E vremea RECONSTRUCŢIEI! (..

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 10 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Președintele PNL, Nicolae CIUCĂ: Este nevoie ca fiecare dintre cele două partide să vină cu propriul candidat

Gandul acum 3 ore
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, spune că nu este un om orgolios și din acest motiv alianța politică dintre PSD și PNL a rezistat, având în vedere că au existat episoade pe traseu care i-au pus orgoliul la încercare. Șeful liberalilor a mai declarat

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum 2 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum 2 ore
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Caniculă în Grecia: Trei turişti străini au fost găsiţi morţi în decurs de o săptămână

News.ro acum 3 ore
Cadavrul unui turist american în vârstă de 55 de ani a fost descoperit duminică pe insula Corfu, ceea ce ridică la trei numărul turiştilor străini găsiţi morţi în Grecia în decurs de o săptămână. Alţi trei turişti străini sunt căutaţi pe alte insule

Un copil de 14 ani a sărit în apă ca să își SALVEZE cel mai bun prieten de la încec, deși avea mâna în ghips. Care a fost deznodământul gestului său

Gandul acum 7 ore
Trei prieteni din Sibiu au ieșit să se joace cu un vaporaș cu motor, în acest wekeend, pe malul unui lac din Sibiu. La un moment dat, însă, au pierdut controlul jucăriei, iar unul dintre ei s-a dus să o recupereze și a fost la un pas să se înece. Un

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

22°/34°
joi

24°/33°
Iasi
acum

20°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/31°
joi

18°/26°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
joi

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/29°
joi

17°/24°
Timisoara
acum

19°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°
joi

19°/31°