Dacă ne punem vreodată problema cine e mai important, omul sau câinele, înseamnă că am renunţat, definitiv, la statutul de om.

Singurul lucru care lipseşte din bătălia anti-maidanezi, anti-eutanasiere şi anti-mă-ta e raţiunea. Două sau mai multe tabere au intrat în luptă orbeşte, iar acuzele şi injuriile sunt greu de reprodus. Sau nu, doar delicioase. „Cei care au copii să şi-i lege de ţăruş.“ „Nu negociezi cu păduchii sau viermii intestinali. Îi stârpeşti.“ „Criminalilor!“ „Obsedaţilor!“ „Mincinoşilor!“ „Mincinoşilor!“ Principiul de bază e lăsat deoparte. Câinii fără stăpân şi fără lesă n-au ce căuta pe stradă. Vi se pare corect? Ei bine, nu e chiar atât de evident, de vreme ce fosta lege preciza că, în cazul în care nu-şi găseşte stăpân în termen de 30 de zilele, câinele va fi eliberat de unde a fost luat.

S-o spun de la bun început. Deşi nu sunt pentru eutanasiere, această variantă e de preferat oricărei alteia. Adopţiile, la care au recurs multe ONG-uri miloase, nu au dat rezultat. În momentul de faţă, adopţia e în impas, pentru că nu mai e loc. Cunosc cazul unui tip inimos care are şase câini, dar are şi probleme cu soţia. Restul familiei consideră că, deja, şi-au depăşit posibilităţile financiare. De fapt, această politică a adopţiilor s-a împletit de minune cu inconştienţa stăpânilor care au aruncat pe stradă întreaga producţie canină, fără teama de pedeapsă. În momentul de faţă, adopţiile s-au oprit. Cum spuneam, e prea mult.

Padocurile şi adăposturile construite cu multe milioane de euro (din buzunarele noastre) sunt locuri de luptă, foamete şi chin. Reportajele de la faţa locului înfăţişează ceva mai rău decât moartea. În faţa unei asemenea probleme, amplificate an de an, nu există două sau mai multe concluzii. Există numai una, care sună, e drept, ca dracu'. În absenţa ei, sună mai ca dracu' pentru cei 16.192 de oameni muşca