Foto: razvancaucean.wordpress.com
În perioada 20 – 22 septembrie 2013, la Sala Sporturilor „Ion Kunst Ghermănescu” va avea loc Cupa Balcanică la volei feminin, care va reuni la start trei formaţii: CSM Lugoj (locul 6 în România), Železničar Belgrad (locul 5 în Serbia) şi Beşiktaş Istanbul (locul 6 în Turcia). Echipa noastră se află la prima competiţie oficială internaţională pe echipe organizată vreodată în municipiul de pe Timiş.
Turneul ce va avea loc sub egida Confederaţiei Europene de Volei şi a Asociaţiei Balcanice de Volei se va desfăşura după următorul program:
Vineri, 20 septembrie, orele 1900: Beşiktaş Istanbul – Železničar Belgrad
Sâmbătă, 21 septembrie, orele 1900: C.S.M. Lugoj – Železničar Belgrad
Duminică, 22 septembrie, orele 1900: C.S.M. Lugoj – Beşiktaş Istanbul
Jocurile vor fi conduse de brigăzi internaţionale de arbitri aparţinând celor trei naţiuni participante, supervizorul competiţiei fiind grecul Savvas Iordanidis.
Câştigătoarea turneului va putea participa în Cupa Challenge, turul al doilea, unde adversară îi va fi Dauphines Charleroi (Belgia).
Intrarea în sală este gratuită, iar spectatorii sunt rugaţi să sosească din timp spre a evita perturbarea desfăşurării jocurilor, pentru care se vor lua măsuri speciale de securitate. Foto: razvancaucean.wordpress.com
În perioada 20 – 22 septembrie 2013, la Sala Sporturilor „Ion Kunst Ghermănescu” va avea loc Cupa Balcanică la volei feminin, care va reuni la start trei formaţii: CSM Lugoj (locul 6 în România), Železničar Belgrad (locul 5 în Serbia) şi Beşiktaş Istanbul (locul 6 în Turcia). Echipa noastră se află la prima competiţie oficială internaţională pe echipe organizată vreodată în municipiul de pe Timiş.
Turneul ce va avea loc sub egida Confederaţiei Europene de Volei şi a Asociaţiei Balcanice de Volei se va desfăşura după următorul program: @N_P