L. Gal, de 59 de ani, cunoscută cu antecedente în vânzarea de ţigări netimbrate, a fost reţinută de poliţişti sub aspectul comiterii infracţiunii de contrabandă. Aceasta a fost depistată cu 30.640 de ţigarete fără timbru în data de 14 septembrie. Soţul ei, Wilhelm Gal, este cunoscut contrabandist pe piaţa locală.
În data de 17 septembrie, poliţiştii Biroului de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliţiei Petroşani au solicitat, iar Parchetul a dispus, reţinerea pentru 24 de ore a învinuitei, acuzată de comiterea infracţiunii de contrabandă, respectiv deţinerea şi transportul de bunuri categoria ţigarete, care trebuie plasate sub regim vamal, cunoscându-se că acestea sunt destinate săvârşirii contrabandei.
„Ţigaretele netimbrate ce fac obiectul infracţiunii pentru care este cercetată petroşeneanca au fost ridicate de poliţişti în data de 14.09.2013, în urma unor percheziţii domiciliare ce au avut loc în două locaţii din Petroşani, aparţinând învinuitei. În cauză se efectuează cercetări în faza de urmărire penală cu suspecta în stare de reţinere sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, învinuita urmând a fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani cu propunere de arestare preventivă”, informează Bogdan Niţu, purtător de cuvânt al IPJ Hunedoara.
L. Gal, de 59 de ani, cunoscută cu antecedente în vânzarea de ţigări netimbrate, a fost reţinută de poliţişti sub aspectul comiterii infracţiunii de contrabandă. Aceasta a fost depistată cu 30.640 de ţigarete fără timbru în data de 14 septembrie. Soţul ei, Wilhelm Gal, este cunoscut contrabandist pe piaţa locală.
În data de 17 septembrie, poliţiştii Biroului de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliţiei Petroşani au solicitat, iar Parchetul a dispus, reţinerea pentru 24 de ore a învinuitei, acuzată de comiterea infracţiunii de contrabandă, respectiv deţinerea ş