Transnistria şi corupţia, principalele obstacole în care europenizării Moldovei.
Proiectul de lege privind închiderea magazinelor Duty Free terestre de la frontiera Republicii Moldova face parte din mecanismul armonizării sistemului legislativ al ţării cu cel al Uniunii Europene. Deşi mai sunt carenţe, experţii consultaţi de Evenimentul zilei afirmă că din punct de vedere legislativ, Republica Moldova este euroconformă pentru semnarea în anul viitor a Acordului de Asociere.
Armonizarea legislaţiei naţionale cu cea europeană este parte inerentă a procesului de integrare europeană. Gradul de transpunere ţine de tipul de relaţie pe care îl are un stat cu Uniunea Europeană. Statele membre au transpus circa 80% din legislaţia socială şi economică a Uniunii Europene. Euroconformitatea Republicii Moldova a început odată cu aderarea la Consiliul Europei în 1995, care a adus modificări legislative.
Practic, cele două pachete de negocieri, liberalizarea regimului de vize şi comerţul liber şi aprofundat cu UE, reprezintă acum pilonii modificărilor legislative. Cel mai mare progress Republica Moldova l-a înregistrat la capitolul liberalizarea regimului de vize cu UE, fiind şi domeniul care a necesitat cele mai multe investiţii. Pentru controlul şi securizarea frontierei, emiterea paşapoartelor biometrice şi securizarea datelor cu caracter personal s-au investit aproximativ 15 mil. euro. Dar la acest capitol se referă şi cele mai mari îngrijorări ale UE.
Unde va fi graniţa UE?
În principiu, frontiera Republicii Moldova recunoscută internaţional este cea moldo-ucraineană, însă în practică aici apare o problemă la partea de implimentare. Dacă vom obţine regimul liberalizat de vize, graniţa de Est a ţării va reprezenta şi graniţa de Est a UE privind libera circulaţie a persoanelor, însă Republica Moldova nu are capacitatea de a aplica reformele euroconforme