Luni, 16 septembrie, ora 8,00. Municipiul râmnicean s-a trezit la viaţă dis-de-dimineaţă. Străzile s-au animat de copii mai mici sau mai mari, în grupuri ori de mână cu părinţii, îmbrăcaţi mai şic sau în costume de elev, cu buchete de flori în mână.
Peste o mie de elevi au păşit în curţile şcolilor râmnicene pentru a participa la festivităţile de deschidere a noului an şcolar. Cu emoţiile, cu speranţele şi zâmbetele unui nou început.
În curtea liceului meu, o mare de copii de toate vârstele ne salută cu zâmbetul pe buze. Sunt frumoşi, bronzaţi şi gălăgioşi. Mă apucă nostalgia şi tresar când începe festivitatea. Directorul liceului, Vasilică Neculăiasa, fostul meu coleg de cancelarie, viceprimarul Sorin Cîrjan, doamna inspector Paula Mihai şi doamna reprezentant al Poliţiei râmnicene rostesc discursuri scurte, cuvinte calde.
Sălile de clasă sunt curate, cu flori la ferestre, iar cancelaria ne aşteaptă primenită cu ghivece de flori de toamnă de toate culorile. Sunt încântată să-mi revăd colegii vechi, colegii noi, elevii care ne caută privirea cu tot sufletul lor.
Este o dimineaţă frumoasă pe care nu aş rata-o pentru nimic în lume. Şi, din acest motiv, mă gândesc cu drag la foştii profesori, foştii colegi, foştii elevi care, probabil, şi-ar dori să petreacă alături de noi aceste momente unice de început de an şcolar.
Pentru ei scriu astăzi aceste rânduri, în amintirea clipelor petrecute împreună în şcoală. Mă plec în faţa voastră, dragi dascăli şi vă mulţumesc pentru aceste clipe, aceste nostalgii. Oriunde aţi fi!
Violeta VÎLCU este profesoară de Limba Latină la Liceul Teoretic „Ştefan cel Mare“ şi director al Centrului Cultural „Florica Cristoforeanu“
Luni, 16 septembrie, ora 8,00. Municipiul râmnicean s-a trezit la viaţă dis-de-dimineaţă. Străzile s-au animat de copii mai mici sau mai mari, în grupuri ori de mân