Dintre cele peste 200 de tipuri de instrumente muzicale care se fabrică la Hora SA Reghin, 60% din producţie este personalizată în funcţie de dorinţa clienţilor, a declarat miercuri, 18 septembrie, pentru Agerpres, Nicolae Bâzgan, directorul general al societăţii. “În momentul de faţă producţia este foarte diversificată, asta şi datorită faptului că se preferă ceva specific. Avem de-a face cu un fenomen care se întâmplă şi în modă, fiecare vrea să aibă personalitatea lui, ceva să îl pună în evidenţă, iar din acest motiv această gamă s-a lărgit foarte mult. Din seriile mari care s-au fabricat până nu demult, acum au devenit serii mici, dar personalizate, în funcţie de cerinţele clienţilor”, a precizat Nicolae Bâzgan. “Instrumentele muzicale se fabrică şi în serie, dar personalizarea ajunge chiar şi la 60% din producţie. Şi români, şi străini. Nu doar chitare, ci şi instrumente de suflat din lemn, naiuri, fluiere, instrumente etnice de suflat – cavalul, chena, naiuri asemănătoare naiului românesc”, a completat directorul general al Hora SA Reghin.
Dintre cele peste 200 de tipuri de instrumente muzicale care se fabrică la Hora SA Reghin, 60% din producţie este personalizată în funcţie de dorinţa clienţilor, a declarat miercuri, 18 septembrie, pentru Agerpres, Nicolae Bâzgan, directorul general al societăţii. “În momentul de faţă producţia este foarte diversificată, asta şi datorită faptului că se preferă ceva specific. Avem de-a face cu un fenomen care se întâmplă şi în modă, fiecare vrea să aibă personalitatea lui, ceva să îl pună în evidenţă, iar din acest motiv această gamă s-a lărgit foarte mult. Din seriile mari care s-au fabricat până nu demult, acum au devenit serii mici, dar personalizate, în funcţie de cerinţele clienţilor”, a precizat Nicolae Bâzgan. “Instrumentele muzicale se fabrică şi în serie, dar personalizarea ajunge chiar şi la 60% din p