În continuare şocată, şi cu o uşoară usturime de fund, după ce a aflat că presa minte, deşi nimeni nu s-ar fi aşteptat la asta, populaţia României a început aseară să se întrebe dacă nu cumva cazul Roşia Montană nu este prima oară cînd jurnaliştii mint, şi a descoperit cu stupoare că şi faimosul caz al găinii care naşte pui vii s-ar putea să fie tot o manipulare grosolană. “Mereu am avut uşoare îndoieli cu privire la găina care naşte pui vii, deoarece cresc găini de 30 de ani şi niciodată una nu a născut pui vii. Maxim pui morţi, sau cîte un pui de piscă cu cioc şi pene, cînd mai scăpa cotoiul în coteţ”, a declarat Vasile Cotoi, membru respectabil al societăţii. “Totuşi, mereu am luat informaţia de bună, pentru că nu mi-am închipuit niciodată că presa ar putea avea un motiv serios să mintă, şi nici un jurnalist nu e atît de disperat încît să inventeze chestii ca să crească audienţa unui ziar sau ca să primească bani pentru asta. În contextul recent, al afacerii Roşia Montană, mă gîndesc serios dacă nu cumva presa a minţit cu neruşinare şi cu alte ocazii. De exemplu, la meteo, la horoscop, la marimea sînilor fetei de la pagina 5, sau în toată perioada 1990-2013”. Chestionat cu privire la controversatul caz al găinii din Paşcani, care a născut doi pui vii, jurnalistul responsabil cu documentarea incidentul din 1993 a recunoscut faptul că a fost plătit de Roşia Montană să măsluiască faptele: “Evident, n-a existat nici o găină. În realitate era o curcă!”. Exclusiv online
În continuare şocată, şi cu o uşoară usturime de fund, după ce a aflat că presa minte, deşi nimeni nu s-ar fi aşteptat la asta, populaţia României a început aseară să se întrebe dacă nu cumva cazul Roşia Montană nu este prima oară cînd jurnaliştii mint, şi a descoperit cu stupoare că şi faimosul caz al găinii care naşte pui vii s-ar putea să fie tot o manipulare grosolană. “Mereu am