Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Senatorul UDMR Vegh Alexandru încearcă să facă lumină în scandalul Roşia Montană

Publicat in Adevarul, miercuri 18 septembrie 2013 ·

Senatorul sălăjean Vegh Alexandru face parte din Comisia specială privind proiectul de lege care reglementează inclusiv exploatarea de la Roşia Montană, a cărei înfiinţare şi componenţă a fost aprobată marţi de Parlament. Din comisie fac parte 21 de parlamentari.

Contactat telefonic, senatorul ne-a declarat că, la prima şedinţă a comisie, ce a avut loc miercuri, 18 septembrie, a fost stabilit programul săptămânii viitoare, ce va începe luni cu o întâlnire cu reprezentanţii Ministerului Culturii. Membrii comisiei vor avea, apoi, întâlniri cu toate părţile implicate şi interesate în controversatul proiect, inclusiv cu Ministerul Mediului, ONG-uri şi autorităţi.

Miercuri, 25 septembrie, membrii comisiei se vor deplasa la Roşia Montană, unde se vor întâlni cu reprezentanţii Roşia Montană Gold Corporation, compania canadiană ce ar urma să exploateze aurul de acolo, dar şi cu autorităţile locale.

„Până în 31 octombire trebuie să ne facem o imagine clară asupra proiectului în sine, pentru că acesta este termenul până la care trebuie să prezentăm plenului Parlamentului un raport asupra legii”, ne-a declarat senatorul, aflat la primul mandat de senator, din partea UDMR.

Preşedintele comisiei parlamentare speciale este senatorul PSD Darius Vâlcov, iar din comisie mai fac parte, pe lângă senatorul sălăjean, şi Ioan Dârzu, Florin Iordache, Viorel Ştefan, Emacu Gheorghe, Ioan Chelaru, Gabriela Firea, Toni Greblă (PSD), Andrei Gerea, Gigel Sorinel Ştirbu, Mircea Dolha, Dumitru Popescu, Petru Ehegartner (PNL), Haralambie Vochiţoiu, Tudor Ciuhodaru (PPDD), Attila Korodi, Oana Manolescu (minorităţi naţionale) şi Ioan Moldovan (PC).

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crin Antonescu, despre varianta ca Marcel Ciolacu să candideze la prezidențiale: „Dacă mă susține, nu se pune problema”

Libertatea acum 11 ore
Crin Antonescu a declarat joi, 9 ianuarie, la Digi24, că a discutat telefonic cu premierul și președintele PSD, Marcel Ciolacu, care i-a transmis că îl susține la alegerile prezidențiale din primăvară, dar decizia finală se va lua la Congresul PSD.

Emisiunile zilei de vineri, 10 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

O nouă zi liberă pentru bugetari: Minivacanţă de patru zile

Mediafax acum 9 ore
„Pentru personalul din sistemul bugetar, ziua de 2 mai 2025 se stabileşte ca zi liberă”, potrivit proiectului de hotărâre de Guvern care figurează pe ordinea de zi a şedinţei de vineri. Potrivit documentului, pentru recuperarea zilei de muncă, insti

Atenționare de călătorie pentru Belgia transmisă de MAE. E grevă în transportul public

Ziare.com acum 8 ore
Cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Regatul Belgiei sunt atenționați de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) că în perioada 12 ianuarie 2025, orele 22.00 - 13 ianuarie 2025, orele 22.00, va avea loc o manif

Donald Trump Jr. găseşte o modalitate de a da vina pe Ucraina pentru răspândirea incendiilor din Los Angeles

News.ro acum 11 ore
Donald Trump Jr., fiul cel mare al preşedintelui ales al Statelor Unite, Donald Trump, a reuşit cumva să târască Ucraina în lupta furibundă a lumii MAGA împotriva democraţilor din California pe tema răspunsului la incendiile de vegetaţie care fac ra

Catedrala Neamului va fi gata în anul acesta, în octombrie, când va fi sfințită de Patriarhul Daniel și de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I

HotNews acum 11 ore
Catedrala Naţională din București (Catedrala Mântuirii Neamului) va fi sfinţită anul acesta, pe data de 26 octombrie, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului şi de Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, informează Agerpres

Zeci de mii de oameni manifestează în Austria împotriva preluării puterii de către extrema dreaptă

News.ro acum 8 ore
Zeci de mii de persoane au manifestat joi la Viena pentru a spune „nu” unui cancelar de extremă dreapta, în condiţiile în care liderul Partidului Libertăţii (FPÖ), Herbert Kickl, negociază cu conservatorii formarea unui guvern, relatează AFP. „Mi-e

Au apărut dovezi că boţii ruşi l-au favorizat pe candidatul anti-NATO la alegerile prezidenţiale din Croaţia

News.ro acum 9 ore
Boţii ruşi au contribuit la lansarea unei „campanii de dezinformare pro-Kremlin” pe social media pentru a sprijini candidatul prezidenţial anti-NATO din Croaţia, a anunţat miercuri un grup de experţi, relatează POLITICO. Centrul pentru Rezilienţa In

Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează

Tribuna acum 14 ore
În data de 31 decembrie 2024, companiile de furnizare PPC Energie și PPC Energie Muntenia, parte din Grupul PPC în România, au fuzionat. Unificarea companiilor de furnizare într-o singură entitate legală marchează un pas strategic pentru optimizarea

Doliu în lumea fotbalului românesc! A murit Marius Ciugarin

Cancan acum 8 ore
Este doliu în lumea fotbalului românesc. Un fost mare jucător, apreciat pentru stilul său și tehnica impecabilă, s-a stins din viață. Anunțul trist al decesului a fost făcut de Liga Profesionistă de Fotbal. Fanii și colegii sunt îndurerați și se pre

Vremea

București
acum

vin.

5°/13°
sâm.

4°/5°
dum.

3°/5°
lun.

0°/4°
Iasi
acum

vin.

2°/11°
sâm.

1°/6°
dum.

-0°/4°
lun.

-2°/1°
Constanta
acum

vin.

7°/13°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/5°
lun.

1°/4°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-0°/8°
sâm.

-1°/3°
dum.

-3°/1°
lun.

-3°/-0°
Timisoara
acum

11°
vin.

2°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-2°/2°
lun.

-2°/3°