Furtuna tropicală Manuel, care domină estul Pacificului, s-a transformat în uragan, ameninţând să se intensifice o dată cu apropierea de Mexic, ţară deja afectată de furtuni, potrivit Centrului naţional american pentru uragane (NHC), citat de AFP.
Experţii americani precizează că uraganul se situează la aproximativ 30 de kilometri sud-vest de Altata şi la 165 kilometri est de Los Mochis, două oraşe mexicane.
Uraganul se deplasează cu rafale de vânt de până la 115 kilometri şi se îndreaptă către nord cu o viteză medie de şapte kilometri, potrivit AFP.
F. A. Furtuna tropicală Manuel, care domină estul Pacificului, s-a transformat în uragan, ameninţând să se intensifice o dată cu apropierea de Mexic, ţară deja afectată de furtuni, potrivit Centrului naţional american pentru uragane (NHC), citat de AFP.

F. A.