Scris de M. Hoster - Un nou nume cu greutate în sport s-a înscris pe lista absolvenţilor Universităţii de Vest Timişoara. Probabil că puţină lume ştie că la Timişoara, la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport a fost student Leonard Doroftei. Acum, el a devenit masterand al instituţiei de învăţământ superior bănăţene.
Mai mulţi dintre cei mai cunoscuţi sportivi contemporani sunt absolvenţi ai UVT. Ultimul intrat pe lista acestora este cunoscutul boxer Leonard Doroftei. După ce a absolvit Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, acum el a terminat şi masterul la aceiaşi secţie.
Plin de umor, ca de obicei, el a spus că respectă enorm Timişoara şi oamenii de aici, iar ca dovadă poartă chiar şi o cămaşă violetă. “Am ales să studiez la Timişoara pentru că aici mi-am deschis drumul în boxul internaţional. Aici am avut primul meci internaţional în 1986″, a declarat Doroftei.
Noul şef al Federaţiei Române de Box l-a avut coleg de examen pe Adrian Diaconu, fost campion de box la rândul său. Doroftei a spus că ceea ce a trăit în carieră i-a folosit mai mult la examenul de masterat decât teoria ce trebuia să o înveţe. “Nu a trebuit să citim prea mult din ce am avut pregătit, doar am povestit din viaţa noastră de sportivi şi cred că aceasta a impresionat comisia. Doar am spus ce trebuie să faci ca să ajungi campion mondial sau medialiat olimpic. Totul se obţine prin muncă”, a mai completat Doroftei. El a avut ca şi temă a dizertaţiei pregătirea fizică a copiilor între 14 şi 16 ani. “Cu copii e cel mai uşor să lucrezi”, a spus Moşul.
Proaspăt masterand al UVT, Leonard Doroftei a fost primit de rectorul Marilen Pirtea. El a fost însoţit de Adrian Diaconu, dar şi de Flavius Biea. Sportivii au semnat pe rând în cartea de onoare a universităţii, iar Moşul a fost din nou plin de umor, desenând în dreptul semnăturii sale şi o mănuşă de box. “După ce a scris Leonard D