Consiliul Naţional al Elevilor a depus un proiect legislativ care să le permită elevilor dreptul de vot în Consiliul de Administraţie al unităţilor de învăţământ.
Elevii ar putea influenţa deciziile luate la nivelul Consiliilor de Administraţie din unităţile de învăţământ. Consiliul Naţional al Elevilor a elaborat şi trimis tuturor parlamentarilor României un proiect legislativ care are ca scop modificarea Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, în vederea întăririi rolului beneficiarilor direcţi în buna desfăşurare a procesului educaţional. Astfel, reprezentanţii elevilor vor să dobândească dreptul de vot în Consiliul de Administraţie al unităţii de învăţământ. În prezent, propunerea legislativă a fost depusă la Camera Deputaţilor.
Conform unei statistici realizate de către Consiliul Naţional al Elevilor în perioada 25 martie – 31 martie 2012, din 999 de unităţi de învăţământ, doar în 326 unităţi de învăţământ (32,56%) reprezentantul elevilor participă permanent, în 218 unităţi (21,77%) participă ocazional, iar în 455 de unităţi (45,45%) reprezentantul elevilor nu participă deloc la şedinţele Consiliului de Administraţie. Elevii speră ca, în acest fel, să facă din actul decizional unul total transparent şi să prezinte o situaţie reală a activităţii din instituţiile de învăţământ.
“Noi avem un reprezentant al elevilor în Consiliul de Administraţie, care nu are drept de vot şi nici nu participă la toate şedinţele. Este chemat doar la acele întâlniri în care se discută probleme legate de elevi. Nu ştiu dacă votul elevilor este corect în situaţii în care se discută probleme de organizare sau se iau decizii în domenii cu care elevii nu au legătură directă”, a spus profesoara Dana Păiuş, director adjunct al Colegiului Tehnic “Petru Poni”. Și în celelalte licee romaşcane, elevii au rol consultativ în Consiliul de Administraţie, fiind prezenţi în situaţiil