Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lecţia de rusă

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 19 septembrie 2013 ·

Nu mă voi referi în acest material la limba rusă, care este o limbă frumoasă şi în care au scris Dostoievski, Tolstoi, Cehov, Bulgakov etc. Mă voi referi la acea limbă în care Rusia obişnuieşte să vorbească de câteva secole cu unele popoare şi ţări – cea a impunerii, a şantajului, a forţei.

Nu este un secret că spaţiul dintre Prut şi Nistru a fost şi este considerat de către Rusia (fie că e vorba de Rusia ţaristă, fie de Uniunea Sovietică, fie de actuala Federaţie Rusă) drept o provincie, un teritoriu de periferie de care ea a avut şi are în continuare nevoie pentru a-şi promova interesele sale geopolitice. Niciodată în ultimele mai bine de două secole Rusia nu a arătat faţă de acest teritoriu şi oamenii ce locuiesc aici un minim respect. Niciodată nu a încercat Rusia să afle care este opinia băştinaşilor asupra trecutului, prezentului şi viitorului teritoriului respectiv. Niciodată nu a încercat Rusia să vină cu argumente pentru a convinge că acţiunile sale, care-i vizează pe oamenii ce trăiesc în spaţiul dintre Prut şi Nistru, sunt corecte şi trebuie susţinute. Din contra, orice manifestaţie ce nu purta girul Kremlinului a provocat reacţii furibunde ale Rusiei, generând urmări pe măsură.

Nici măcar în ultimii 22 de ani, de când Republica Moldova e independentă şi suverană, Rusia nu şi-a schimbat comportamentul, continuând să ne trateze ca pe o provincie a sa, ca pe nişte oameni care, chiar dacă oficial îşi au propria ţară, nu au dreptul să-şi decidă prezentul şi viitorul. Rusia nu a respectat în aceşti ani nici integritatea teritorială a Republicii Moldova, menţinându-şi trupele şi armamentul în stânga Nistrului în pofida statutului de neutralitate pe care-l avem, dar nici independenţa – începând cu independenţa energetică şi, în general, cea economică, şi terminând cu sabotarea deschisă a independenţei politice. Iar evenimentele din ultimel

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 33 minute
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Piața Victoriei: Protest cu 2.000 de angajați MIPE, AFIR și APIA nemulțumiți de măsurile legislative recente

Mediafax acum 26 minute
Protestul organizat de sindicatele celor trei instituții, afiliate la Blocul Național Sindical, se desfășoară între orele 10:00-14:00. Participanții au venit din toată țara pentru a-și exprima nemulțumirea față de măsurile care „afectează grav capac

ANM Avertizare de cod galben de vânt puternic în mai multe județe ale țării

Ziua Constanta acum 40 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă avertizare de cod galben de de vânt puternic. Potrivit ANM, intervalul de valabilitate al avertizării este 15 iulie, ora 12.00 – 15 iulie, ora 21.00. Fenomene vizate sunt : instabilitate at

Un mort și doi răniți după un accident între două TIR-uri și o mașină, în Timiș

Press Alert acum 2 ore
Foto: DRDP Timișoara / Facebook Un bărbat a murit într-un accident rutier petrecut marți dimineață, în Remetea Mare, județul Timiș, pe drumul spre A1. În coliziune au fost implicate două TIR-uri și un autoturism cu cinci persoane. Pompierii din Deta

Titularizare 2025. Proba scrisă are loc astăzi, sunt așteptați aproape 40.000 de candidaţi

HotNews acum 2 ore
Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul preuniversitar, sesiunea 2025, începe marți, 15 iulie, cu proba scrisă. Proba scrisă se desfăşoară începând cu ora 9:00, în 121 de centre de concurs din 41 de judeţe şi din muni

Oficial! Mirela Călugăreanu preia atribuțiile funcției de președinte al Curții de Conturi a României

Ziua Constanta acum 49 minute
Parlamentul României a adoptat, în ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din data de 14 iulie 2025, o hotărâre prin care Mirela Călugăreanu a fost desemnată să exercite atribuțiile funcției de președinte al Curții de Conturi a României,

Vaccinarea copiilor, ameninţată de reducerile ajutorului financiar şi de dezinformare, avertizează ONU

G4Media acum 30 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ratele de vaccinare a copiilor, la nivel mondial, s-au stabilizat după ce au înregistrat o scădere în timpul crizei COVID-19, a anunţat marţi Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), însă dezinformarea şi

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

INS: În 2023 cheltuielile de protecție socială au crescut cu 15,4%

Mediafax acum o ora
Din această sumă, 259,8 miliarde de lei au reprezentat prestații sociale directe, restul fiind costuri administrative. Veniturile de protecție socială au totalizat 259,4 miliarde de lei, în creștere cu 12,1% față de 2022. Ponderea cheltuielilor de p

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Vremea

București
acum

29°
mar.

20°/36°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

27°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/25°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

16°/26°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

26°
mar.

21°/33°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°