Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Despre fiscalitate si utopie. Astazi, "Forfetarul"

Publicat in HotNews, joi 19 septembrie 2013 ·

Intr-un articol publicat la începutul acestui an îmi exprimam reticenţa cu privire la ideea unui impozit forfetar aplicabil doar anumitor categorii de firme, şi îndrăzneam să afirm că eficienţa unei astfel de măsuri ar fi mult mai mică decât cea a impozitului pe barbă introdus de Petru cel Mare al Rusiei cu câteva sute de ani în urmă… (dacă n-aţi citit articolul îl puteţi găsi aici). Întrucât la momentul respectiv singura informaţie disponibilă cu privire la subiect consta doar în câteva declaraţii aruncate de oficiali guvernamentali, opinia mea se baza mai mult pe experienţa anterioară şi pe ceva presupuneri cu privire la modul în care va fi aplicat un astfel de impozit. Acum, când proiectul de act normativ a fost supus dezbaterii publice constat că din nefericire, toate temerile mele s-au dovedit a fi reale. Dar să detaliem.Noua lege nu poate creşte gradul de conformare volunară Este ştiut faptul că un impozit este cu atât mai eficient cu cât este colectat mai repede şi mai ieftin. Este motivul pentru care, în caz de urgenţă, autorităţile procedează la creşterea impozitelor indirecte, care sunt mai uşor de colectat şi gestionat. Aici este însă vorba de un impozit direct, care se calculează şi se virează la buget de către plătitorul său. Deşi în Expunerea de Motive emisă, Guvernul îşi propune în mod explicit creşterea conformării voluntare, în proiectul de act normativ, contribuabilii nu sunt încurajaţi în niciun fel în acest sens. Într-un sistem fiscal ce se doreşte a fi aplicabil în mileniul 3, autorităţile ar trebui să nu mai considere a priori că orice contribuabil este evazionist ci un partener în cadrul contractului social de care vorbeam cu altă ocazie (detalii aici). Din nefericire, citind proiectul de lege nu văd nicăieri ce se schimbă în bine pentru contribuabili. Aceştia vor înlocui sistemul de plată a impozitului pe profit sau pe venit (la microîn

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Statele Unite - Louisiana devine primul stat care impune ca Cele zece porunci să fie afişate în sălile de clasă din şcolile publice

News.ro acum 32 minute
Autorităţile din Louisiana au impus, miercuri, afişarea celor "Zece Porunci" în toate sălile de clasă din acest stat conservator din sudul Statelor Unite, o premieră care a reaprins dezbaterea privind separarea bisericii de stat, potrivit AFP. Guver

NUMERELE extrase la tragerile de joi, 20 iunie 2024

Gandul acum 53 minute
Joi, 20 iunie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 23 iunie 2024. La tragerile loto de duminică, 16 iunie 2024, Loteria Română a acor

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 11 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

EURO 2024 Elveția, la un pas de optimi, după remiza cu Scoția

Ziua Constanta acum 7 ore
În al doilea meci al etapei a doua din grupa A, Scoția și Elveția au încheiat la egalitate, 1-1. Scoțienii au deschis scorul în minutul în minutul 13, prin McTominay, iar remiza a adus-o Shaqiri, cu golul său din minutul 26. Elveția a acumulat patr

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se reuneşte joi. Printre subiectele discutate, posibilitatea transferului unui sistem de rachete PATRIOT către Ucraina / La finalul şedinţei este aşteptat şi anunţul lui Iohannis privind şefia NATO

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a convocat, joi, şedinţa a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), care va începe la ora 13.00. Administraţia Prezidenţială a transmis că pe ordinea de zi a reniunii va fi „analiza privind posibilitatea transferului

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 10 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 12 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

Azi, ziua cea mai lungă. N-a mai fost din 1796

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Solstiţiul de vară pentru emisfera nordică va avea loc pe 20 iunie 2024, cu o zi mai devreme decât de obicei. Este cea mai timpurie dată a solstiţiului de vară din ultimii 228 de ani, ultima oară când a picat pe 20 iunie fiind în 1796. În următoarel

Vrancea: Adolescentă de 13 ani, dată dispărută după ce a plecat de acasă şi nu a mai revenit

News.ro acum 7 ore
O fată în vârstă de 13 ani din judeţul Vrancea este căutată de poliţişti după ce a plecat de acasă, din comuna Vultura, şi nu s-a mai întors.

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 12 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Vremea

București
acum

24°
joi

24°/38°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

23°
joi

17°/26°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/27°
Constanta
acum

20°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

20°
joi

20°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/39°
dum.

21°/33°