Se spune, pe buna dreptate, ca oamenii isi pierd uneori determinarea datorita faptului ca n-au avut ocazia sa simta prea des gustul dulce al victoriei, ca rateaza uneori obiective esentiale pentru ca efectiv nu cunosc bucuriile generate de izbanzi. Nu de putine ori renunta la lupta, la munca, exclud perseverenta din preocuparilor lor doar pentru ca s-au obisnuit cu esecurile. Sfarsitul de saptamana ne-a aratat insa ca, acolo unde exista incredere in fortele proprii, dorinta si vointa de a trece peste toate oprelistile, indiferent cat de mari sunt, apare si reusita.
De la alcatuirea grupelor de calificare s-a spus ca HCM Baia Mare porneste cu sansa a treia, favorite fiind cele doua echipe daneze. La inceput poate ca numai cei care se implica in handbalul local au crezut in sansele echipei, altfel nu vedem de ce au facut tot posibilul ca turneul de calificare sa fie gazduit de Baia Mare. Apoi s-au contaminat antrenorii si jucatoarele, iar chestia asta a contat cel mai mult. In fine, lor li s-au alaturat iubitorii adevarati de handbal, cei obisnuiti cu gustul victoriei din anii cand orasul nostru era, pe drept, „a doua capitala a sportului romanesc”.
Ceea ce s-a realizat in cele doua zile sunt pagini ce vor ramane cu siguranta in istoria de aur a sportului maramuresean. Cei care au crezut in conceptul de renastere a handbalului baimarean se pot declara satisfacuti. Bucuria succesului de etapa obtinut a fost contagioasa. Am vazut oameni fericiti scandand minute in sir numele echipei. Ultimele secunde ale partidei cu Viborg vor ramane in memoria colectiva. Sunt momente unice pe care un spectator nu le intalneste de prea multe ori in viata.
Nu vor fi uitate niciodata minutele de dupa ultimul fluier al finalei, atunci cand toti participantii la eveniment si-au dat frau liber sentimentelor, polivalenta transformandu-se intr-un spat
