În timp ce războiul din Siria continuă, mainstream-ul mediatic ațintit asupra statului sirian uită în mod recurent să reamintească unul dintre aspectele cele mai esențiale ale acestui conflict: aspectul energetic și, îndeosebi, cel gazier, scrie într-un comentariu televiziunea libaneză Al-Manar.
Aceasta explică faptul că sprijinul activ al Rusiei are drept scop nu protejarea persoanei lui Bashar Al-Assad, ci înainte de toate evitarea prăbușirii regimului sirian, deoarece prăbușirea lui, dorită din exterior, ar fi un element geopolitic al unui dispozitiv mult mai larg și destul de direct îndreptat împotriva Rusiei.
Când Rusia începea să ridice capul începând din anii 2000, ea devenea de fapt principalul obstacol împotriva planului pe preluare a controlului rutelor energetice ce leagă Europa și Eurasia, via Balcani, pe care strategii americani l-au programat și l-au început îndeosebi prin războiul din Serbia din 1999.
America și Uniunea Europeană aveau să înceapă atunci să încerce, prin toate mijloacele, să diversifice aprovizionarea țărilor europene pentru a-și reduce potențiala lor dependență de Moscova.
Acesta era debutul proiectului de gazoduct Nabucco, în prezent aproape total abandonat, care avea drept scop să permită alimentarea Europei cu gaz extras din Azerbaidjan și Turkmenistan, via un itinerariu ce ar fi trebui să traverseze Turcia și să evite Rusia, ocolind totodată Grecia.
Potrivit sursei citate, în jurul acestui proiect exista un plan geopolitic american foarte ambițios: transformarea aliatului turc ca pivot central într-un Orient Mijlociu extins ce trebuie remodelat și, de asemenea, într-un centru regional de tranzit energetic între Balcani și Orientul Mijlociu.
De atunci, au fost înțelese mai bine veleitățile americanilor pentru ca Turcia să se integreze în Uniunea Europeană și, de asemenea, această țară să fie menț
