Un puzzle teoretic.

Conceptul de reprezentare are o tra­diţie uriaşă în istoria culturii. Aşa cum demonstrează Sanda Cordoş în capitolul teoretic al cărţii Lumi din cuvinte. Re­pre­zen­tări şi identităţi în literatura română post­belică, el îşi are originea în Poetica lui Aristotel, evoluează în concordanţă cu marile curente de gândire şi se ramifică în funcţie de disciplinele în care a fost şi este utilizat. Astfel, autoarea con­stru­ieş­te un puzzle bine sudat al accepţiunilor aces­tui concept, convocând în demon­stra­ţia sa teoreticieni precum Antoine Com­pag­non, Émile Durkheim, Pierre Bour­dieu, Daniel-Henri Pageaux, Paul Ricoeur, Northrop Frye, Tzvetan Todorov, Serge Moscovici ş.a. Ceea ce e remarcabil în acest capitol introductiv, Reprezentări şi iden­tităţi. Reprezentări identitare, nu e doar coerenţa internă a ideilor, ci poten­ţia­li­ta­tea aplicării lor în practica inter­pre­ta­ti­vă. Studiile ce compun cartea (textele păs­trează o autonomie a lor, unele în ra­port cu altele) răspund problematicilor des­chise aici, mai ales pentru că Sanda Cordoş îşi precizează foarte clar pre­fe­rin­ţa pentru una dintre accepţiunile concep­tu­lui. Pe urmele lui Tudor Vianu – care vorbea despre relaţia de interdependenţă dintre operele de artă şi „forma în­­fă­ţi­şă­rii lor materiale“, orice schimbare modi­fi­cându-le sensul şi valoarea –, autoarea măr­turiseşte că pentru ea „reprezentarea literară este, în primul rând şi în mod fundamental, reprezentarea artistică, adică o formă a limbajului, constituită prin procedee, tehnici şi strategii spe­ci­fice artei literare. Consider că reuşita (ca şi eşecul) unei opere, puterea ei de a sem­ni­fica, rezistenţa pe termen lung se ba­zea­ză, toate, pe calitatea estetică“.

Chiar dacă acest concept a devenit, după expresia lui Antoine Compagnon, „un coşmar al teoriei literare“, el se do­ve­deş­te în continuare fecund