Un puzzle teoretic.
Conceptul de reprezentare are o tradiţie uriaşă în istoria culturii. Aşa cum demonstrează Sanda Cordoş în capitolul teoretic al cărţii Lumi din cuvinte. Reprezentări şi identităţi în literatura română postbelică, el îşi are originea în Poetica lui Aristotel, evoluează în concordanţă cu marile curente de gândire şi se ramifică în funcţie de disciplinele în care a fost şi este utilizat. Astfel, autoarea construieşte un puzzle bine sudat al accepţiunilor acestui concept, convocând în demonstraţia sa teoreticieni precum Antoine Compagnon, Émile Durkheim, Pierre Bourdieu, Daniel-Henri Pageaux, Paul Ricoeur, Northrop Frye, Tzvetan Todorov, Serge Moscovici ş.a. Ceea ce e remarcabil în acest capitol introductiv, Reprezentări şi identităţi. Reprezentări identitare, nu e doar coerenţa internă a ideilor, ci potenţialitatea aplicării lor în practica interpretativă. Studiile ce compun cartea (textele păstrează o autonomie a lor, unele în raport cu altele) răspund problematicilor deschise aici, mai ales pentru că Sanda Cordoş îşi precizează foarte clar preferinţa pentru una dintre accepţiunile conceptului. Pe urmele lui Tudor Vianu – care vorbea despre relaţia de interdependenţă dintre operele de artă şi „forma înfăţişării lor materiale“, orice schimbare modificându-le sensul şi valoarea –, autoarea mărturiseşte că pentru ea „reprezentarea literară este, în primul rând şi în mod fundamental, reprezentarea artistică, adică o formă a limbajului, constituită prin procedee, tehnici şi strategii specifice artei literare. Consider că reuşita (ca şi eşecul) unei opere, puterea ei de a semnifica, rezistenţa pe termen lung se bazează, toate, pe calitatea estetică“.
Chiar dacă acest concept a devenit, după expresia lui Antoine Compagnon, „un coşmar al teoriei literare“, el se dovedeşte în continuare fecund
