De la Virgil Briciu, şeful Serviciului contorizări-debranşări din cadrul SC Termoficare SA Petroşani, am aflat noutăţi de sezon în privinţa apei calde.
„Conform adresei primite de la Uzina Paroşeni, în cursul lunii septembrie se desfăşoară lucrările ce ţin de dumnealor, iar de la 1 octombrie 2013 oamenii ar trebui să beneficieze de apa caldă. În adresa respectivă cei de la Paroşeni ne specificau faptul că, dacă apar probleme deosebite pentru care nu se poate furniza apa caldă, sau dacă va fi o schimbare de date, vom fi anunţaţi. Până azi (ieri – n.r.), 19 septembrie, nu există nicio schimbare faţă de ceea ce a fost prevăzut, astfel că preconizăm că începând cu 1 octombrie abonaţii noştri vor primi apa caldă la robinete”, ne-a declarat joi Virgil Briciu.