Karel de Gucht: Relaţia bilaterală comercială şi investiţională dintre UE şi China trebuie şi mai mult intensificată
Cele două părţi trebuie să negocieze în primul rând încheierea unui acord investiţional bilateral
Capitalul străin poate aduce companiilor chineze expertiză, competitivitate şi beneficii în creşterea forţei de producţie, iar investiţiile chineze, mai ales cele făcute pe piaţa europeană, vor ajuta la realizarea unei eficienţe şi mai bune. "Întreaga lume răceşte, dacă noi strănutăm", aşa a ilustrat, marţi, la Bruxelles, Karel de Gucht, comisarul european pentru Comerţ, relaţia comercială dintre UE şi China.
În pofida disputelor înregistrate în ultimii ani între UE şi China, cele două părţi beneficiază de relaţia bilaterală comercială şi investiţională care de altfel trebuie şi mai mult intensificată, a mai spus comisarul european. De Gucht susţine că cele două părţi trebuie să negocieze în primul rând încheierea unui acord investiţional bilateral.
UE şi firmele chinezeşti ar trebui să aibă reciproc acces egal la pieţe, a declarat marţi comisarul european pentru Comerţ, avertizând că Beijing nu are capacitatea să subvenţioneze industriile sale şi să menţină creşterea economică.
"Modelul de creştere care a dus ţara la porţile prosperităţii nu va fi şi cel care le va trece de acestea", a declarat Karel de Gucht, la un eveniment organizat de Camera de Comerţ a UE în China.
Dar Gucht a minimalizat ultimele "fricţiuni" comerciale între Bruxelles şi Beijing.
"Relaţiile comerciale şi de investiţii între China şi Europa rămân o sursă fundamentală de avantaj reciproc", a spus el.
China a avut cea mai rapidă creştere a economiei din lume în ultimii 30 de ani, cu o medie anuală de creştere de peste 10 la sută.
Dar economia este aşteptată să crească în 2013 cu 7,5 la sută, cea mai lentă rată din aproape ult