Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Boboceii din Micro 3 plantează arbuşti de Ziua Mondială a Păcii

Publicat in Opinia Buzau, vineri 20 septembrie 2013 ·

Pentru că a fi ecologic, a iubi pădurea şi curăţenia sunt lucruri pe care trebuie să le înveţi de mic, într-o societate civilizată, conducerea instituţiei Boboceii din Micro 3 s-a gândit să facă aceste acţiuni cu precădere într-o zi cu semnificaţie.

Prin urmare, pentru că pe 21 septembrie se celebrează Ziua Internaţională a ONU pentru Pace şi pe 23 septembrie Ziua Mondială a Curăţeniei, cadrele didactice şi prichindeii grădiniţei vor ieşi în curte, cu mic cu mare, cu lopeţi, mănuşi şi găleţi pentru a-şi curăţa şi înfrumuseţa curtea interioară a instituţiei. „Va fi prima acţiune de acest fel pe care o desfăşurăm la noi la grădiniţă, ne-am mobilizat toate cadrele, toţi copiii, pentru a da un alt aspect curţii exterioare în care păşim zi de zi. Vom fi 25 de cadre, cu tot cu directorul Paula Stroe, ce vom mobiliza efectivul de copii în plantarea celor cinci arbuşti şi a celor zece tuia, primiţi de la Urbis şi de la Romsilva, precum şi în curăţirea împrejurimilor curţii. Am ales să facem această acţiune de dimineaţă, de la ora 10.30, şi sperăm ca şi reprezentanţii Consiliului Judeţean şi ai Agenţiei de Mediu să ni le alăture luni, pentru ca acţiunea să aibă succes”, a explicat Gabriela Barbu, educatoare în cadrul Grădiniţei cu Program Prelungit „Boboceii din Micro 3”.

Acţiunea face parte dintr-un parteneriat la nivel mondial

Acelaşi cadru didactic ne-a explicat de unde a venit ideea ca în acest an să se organizeze un asemenea eveniment. „Am mai avut fel de fel de iniţiative transformate în acţiuni în cadrul insituţiei, concursuri în care s-au remarcat copiii noştri, festivaluri, dar o acţiune de ecologizare nu s-a făcut niciodată aici, la grădiniţă, exclusiv cu copiii. Trebuie să ne remarcăm şi cu aceste acţiuni ce fac cinste unei generaţii tinere, într-o societate pe care o vrem curată şi, cum am avut sprijinul în cadrul unui parteneriat mondial c

Articolul in Opinia Buzau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum răspunde premierul Bolojan criticilor venite de la liderii PSD: Încerc să consolidez o stabilitate politică. Este foarte uşor să stai pe margine şi să spui cum ar trebui făcut

News.ro acum 52 minute
Premierul Ilie Bolojan a declarat, referindu-se la atacurile unor lideri PSD, că încearcă să consolideze stabilitatea politică, nu pentru ca un om să rămână în funcţie, ci pentru ca România să poată lua împrumuturi în condiţii bune. Ilie Bolojan a a

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 24 minute
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 5 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 43 minute
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Bolojan: Cea mai mare parte a greutăţii fiscale rămâne pe industria jocurilor de noroc. Este o creştere a taxării de peste 40%. Nu mai avem bani. Ca să avem servicii de sănătate, spitale şi medici, trebuie să intre bani în sistem

Ziarul Financiar acum o ora
Pachetul fiscal adoptat de Executiv a adus o creştere substanţială a taxelor pentru industria jocurilor de noroc, transmite marţi premierul Ilie Bolojan. „Per ansamblu este o creştere a taxării de peste 40% a jocurilor de noroc. Nu s-a mai făcut în

Ilie Bolojan: Aveam un pas, doi până la degradarea ratingului şi la o formă de incapacitate de plată

Ziarul Financiar acum o ora
Premierul Ilie Bolojan susţine că România era la un pas, doi de degradarea ratingului de ţară şi ajungerea într-o formă de incapacitate de plată. Premierul Ilie Bolojan susţine, marţi seara, la Digi24, că măsurile anunţate de Guvern „vor însemna o p

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 2 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Rogobete, despre mâncarea din spitale: Voi sta la masă cu managerul spitalului şi vom mânca amândoi din acea porţie pe care o servesc pacienţilor / Mi-este foarte greu să-mi explic cum într-un loc se poate şi în alt loc, cu aceeaşi sumă, nu se poate

News.ro acum 3 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, despre mâncarea din spitale, că va sta la masă cu managerul spitalului şi vor mânca amândoi din acea porţie pe care o servesc pacienţilor, el arătând că îi este foarte greu să-şi explice cum într-un loc se po

Alertă în judeţul Bacău, după ce doi bărbaţi au încercat să bage cu forţa într-un autoturism o femeie. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Unul dintre suspecţi este soţul femeii, cu care e în divorţ - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Poliţiştii din judeţul Bacău au intervenit de urgenţă, marţi, după ce un apel la 112 a anunţat că doi bărbaţi au încercat să răpească o femeie din parcarea unui supermarket. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Ei au fost reperaţi, rid

BNR avertizează că rata inflației va crește „considerabil” în următoarele luni

Mediafax acum 3 ore
Rata anuală a inflaţiei va creşte considerabil în următoarele luni, sub impactul tranzitoriu al expirării schemei de plafonare a preţului la energia electrică şi al majorării începând cu 1 august a cotelor TVA şi a accizelor, situându-se mult deasup

Vremea

București
acum

33°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

31°
mar.

23°/36°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

17°/36°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

18°
mar.

17°/32°
mie.

12°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°