Matei Vişniec s-a născut pe 29 ianuarie 1956 în Bucovina, la Rădăuţi – oraş fabulos, tăiat în două (inclusiv cimitirul) de o cale ferată care reprezintă pentru autor axa de simetrie a universului, dar care acum este invadată de bălării şi se scufundă în mlaştina indiferenţei.

Studii de filozofie şi istorie la Bucureşti unde s-a lăsat însă aspirat de literatură şi a devenit foarte activ în sînul generaţiei ’80. Membru fondator al Cenaclului de Luni. A crezut în rezistenţa culturală şi în capacitatea literaturii de a demola totalitarismul, prostia şi răutatea. Mai crede şi astăzi că teatrul, poezia şi romanul pot atenua spălarea pe creier operată de societatea de consum, de mode, de industria de divertisment şi de noile tehnologii care însingurează omul.

Din 1987 trăieşte la Paris unde lucrează ca jurnalist la Radio France Internationale. Într-un fel sau altul, numele său a figurat pe afişe teatrale în peste 30 de ţări. După 1989 a redevenit activ în România prin teatrul său jucat pe toate scenele din ţară şi prin cărţile sale (teatru, roman, poezie).

„Omul contemporan, devenit un mutant genetic al societăţii de consum, este însă mai mult decît obsedat de începuturi, el are o foame de începuturi. Nimic ontologic sau metafizic în goana sa după începuturi, ci doar o fugă de responsabilitate, o evitare a implicării în profunzime, o plăcere de a surfa pe suprafaţa vieţii. Societatea a uitat să trăiască cu răbdare, înfruntînd dificultăţile iniţierii treptate. Facem copii dar nu mai avem răbdare să-i educăm. Cumpărăm lucruri de care ne plictisim imediat. Declanşăm revoluţii dar nu mai avem energia de a construi societăţi juste şi trainice pe ruinele emoţiilor iniţiale…

Oare ce ne lipseşte în această lume ca să fim atît de dispuşi să luăm totul de la început, iar şi iar, cu un fel de veşnică speranţă că secvenţa următoare va fi mai bună, eventual