De curînd, am împlinit 35 de ani – o vîrstă de mijloc, aş zice. Am citit de curînd pe Internet că anumiţi cercetători (americani? germani?) au descoperit că „vîrsta de aur“ a femeii e 34 – adică atunci e în deplinătatea ei de femeie, împlinită atît fizic, cît şi spiritual. Aşadar, am depăşit-o doar cu un an, mă consider în continuare un om tînăr şi în pas cu vremurile pe care le trăim, deşi mi-a luat aproape o săptămînă să mă obişnuiesc cu un telefon cu touch screen. Călătoresc, văd cum se comportă oamenii de vîrsta mea şi în alte ţări „occidentale“; unii sînt mai debordanţi decît mine – uneori, doar un comportament afişat; alţii au un entuziasm mai reţinut, însă cei mai mulţi au o degajare care mie îmi lipseşte. Îi văd şi pe oamenii de 35 de ani din ţara mea – şi mă refer la oamenii „obişnuiţi“, cu facultate, care tind spre middle class: cei mai mulţi sînt căsătoriţi, au unul-doi copii, un job oarecum stabil, însă epuizant, mici crize domestice, rate la bancă pentru casă, pe care le vor plăti în următorii 25 de ani, concedii în Bulgaria, Turcia sau mai departe. Cei despre ştiam de la bun început că au avut un „spate“ oferit de familie au şi cîte o afacere, ceilalţi sînt slujbaşi. Pot spune că, în general, cei de vîrsta mea care au ales să rămînă în ţară sînt nemulţumiţi de situaţia lor sau de viaţă, în general.
DE ACELASI AUTOR Lelea Cătălina Prieteni, pe Facebook (II) Idei, senzaţii, imagini Prieteni, pe Facebook (I) Aşadar, la 35 ani, considerîndu-mă un om tînăr şi de obicei implicat în ceea ce se întîmplă în jurul meu şi în viaţa „cetăţii“, m-a surprins (şi m-a îngrijorat, într-un fel) lipsa mea totală de interes faţă de protestele din ultimele zile din Bucureşti. Deşi cunosc datele problemei – vechi, de altfel, de aproape zece ani –, n-am simţit nevoia să merg nici măcar „de curiozitate“, darămite să vibrez la ideea de „a salva“, de a participa, de a
