Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nu este uşor

Publicat in Ziarul Ring, joi 19 septembrie 2013 ·

Fiind în ziua care debutează runda a opta, aş fi dorit să mă refer mai mult la ce cred despre aceasta. Dar jocul şi, mai ales, rezultatul înregistrat de Steaua în Champions League m-au determinat să pun pe hârtie o reflecţie de moment.

Pentru a nu da naştere la interpretări, precizez că îmi pare rău că nu s-a obţinut un rezultat aducător de puncte. Un alt aspect aş vrea să îl aduc pe tapet. După jocul Steaua – Năvodari, am zis că neamţul care dorea să studieze jocul celor din Ghencea, văzând cam ce se juca, a închis carnetul, a zis "ceva" şi a plecat. Noi însă – mă refer la cei ce ne alimentează cu ştiri şi analize – am făcut o campanie nerealistă care, probabil, i-a ameţit şi pe cei care au intrat în teren în Germania. Până şi echilibratul tehnician al Stelei a afirmat: "Sută la sută vom învinge…". Ceilalţi din presă au extrapolat, se vede eronat, această perspectivă. Ce a fost am văzut şi putem compara cu ceea ce s-a crezut. Am adus în discuţie acest aspect deoarece trebuie să înţelegem că jocurile din competiţiile europene sunt foarte dificile. Meritul celor două reprezentante ale noastre este acela că au ajuns până aici. Moralul nu se câştigă şi nici nu se pierde prin aprecieri, fie ele laude sau critici, care nu rezonează cu realitatea. Jocurile din grupele în care participă Steaua şi Pandurii vor evidenţia distanţa calitativă ce există între competiţiile noastre interne şi nivelul la care s-a ajuns pe plan european sau, mai larg, mondial. În acest sens, cred că şi "profesionalismul" unor reprezentanţi din mass-media nu ajută şi chiar dăunează atunci când se fac anticipări neverosimile sau se creează ştiri fără acoperire. Pentru a rămâne la obiect, aş dori să mă refer la ceea ce s-a întâmplat la Tg. Jiu după jocul Pandurii – Dinamo. Imediat după fluierul final, am fost asaltat cu o singură întrebare: "Va fi tehnicianul demis?!". I-a

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultatele finale la Evaluare Națională 2025 sunt afișate astăzi. Elevii află notele după rezolvarea contestațiilor

HotNews acum 27 minute
Rezultatele finale la Evaluarea Națională 2025 sunt anunțate astăzi, 10 iulie, de Ministerul Educației, la o săptămână de la publicarea primelor rezultate de la examenul de Evaluare Națională. Acum, elevii află dacă notele lor au crescut sau nu în u

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 8 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

UPDATE - Primarul Chişinăului are interzis în România şi în Schengen, anunţă MAE. Cine este Ion Ceban, un politician cu parcurs sinuos / Reacţia edilului/ Cine sunt ceilalţi doi cetăţeni moldoveni vizaţi de o măsură similară

News.ro acum 7 ore
Primarul general al municipiului Chişinău, Ion Ceban, nu mai are voie să intre în România. Acestuia i-a fost interzis accesul pe teritoriul României, dar şi în tot spaţiul Schengen, pe o perioadă de cinci ani, scrie Ziarul de Gardă. Informaţia a fos

Moțiunea de cenzură depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan, prezentată joi în plenul Parlamentului

Adevarul acum 45 minute
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi prezentată joi, de la ora 10, în plenul Parlamentului.

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 7 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Primarul Chișinăului, REACȚIE după ce a fost interzis în România: Răfuială politică din partea Maiei Sandu și a regimului PAS

Gandul acum 10 ore
Primarul Chișinăului, Ion Ceban, a reacționat la informațiile privind interdicția sa de a intra în România și în spațiul Schengen. Ceban acuză regimul de la guvernare de la Chișinău (n.r. Partidul Acțiune și Solidaritate) de „răfuială politică” și s

Statele Unite impun sancțiuni împotriva raportoarei speciale a ONU pentru teritoriile palestiniene

HotNews acum 8 ore
Șeful diplomației americane Marco Rubio a anunțat miercuri că Statele Unite vor impune sancțiuni împotriva raportoarei speciale a ONU pentru teritoriile palestiniene, Francesca Albanese, transmite AFP. Marco Rubio a acuzat, într-o postare pe X, „efo

Alertă sanitară în România! Suspiciune de antrax raportată de Institutul Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș

Ziua Constanta acum 12 ore
Suspiciune de antrax, neconfirmată până în acest moment, raportată astăzi de către reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș din București. Cele două persoane au semnalat că au manipulat și consumat carne de oaie proven

Un nou mandat de arestare a fost emis în Coreea de Sud contra fostului preşedinte Yoon Suk Yeol. Temeri privind distrugerea unor dovezi împotriva sa

Adevarul acum 38 minute
Un tribunal din Coreea de Sud a emis un nou mandat de arestare contra fostului preşedinte Yoon Suk Yeol din cauza tentativei sale eşuate de a impune legea marţială în decembrie 2024, potrivit agenţiei de presă Yonhap.

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 9 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/29°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

17°
joi

16°/30°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

16°
joi

16°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

12°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/30°
Timisoara
acum

14°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/36°