Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România ocupă locul 45 în topul celor mai libere economii din lume

Publicat in Bursa, joi 19 septembrie 2013 ·

Ţara noastră se clasează, în topul celor mai libere economii din lume, pe locul 45 cu un scor de 7,32 puncte, conform unui clasament realizat de institutul canadian de cercetare Fraser.

Cea mai mare libertate economică din lume o oferă Hong Kong, cu un scor de 8,97 din 10 puncte.

Potrivit raportului anual "Economic Freedom of the World : 2013", pe primele zece locuri se situează Hong Kong, Singapore, Noua Zeelandă, Elveţia, Emiratele Arabe Unite, Insulele Mauritius, Finlanda, Bahrein, Canada şi Australia.

Pe ultimele locuri se clasează Ciad, Zimbabwe, Republica Congo, Myanmar, şi Venezuela (3,93 puncte).

În regiunea Europei Centrale şi de Est, Ungaria ocupă locul 27, cu un scor de 7,59 puncte, la egalitate cu Austria, Bulgaria se situează pe locul 49 (7,26 puncte), Slovacia ocupă locul 36, Cehia-52, Polonia-59, Republica Moldova-82, Grecia-85, Slovenia-97 şi Serbia-104.

Raportul realizat de Fraser Institute analizează gradul în care politicile şi instituţiile unei ţări susţin libertatea economică prin intermediul a 42 de indicatori care se grupează după cinci domenii majore: mărimea intervenţiei Guvernului în economie (determinată ca nivel al cheltuielilor guvernamentale, al impozitelor şi taxelor, întreprinderi publice), structura sistemului juridic şi protejarea drepturilor de proprietate, stabilitatea monetară, libertatea comerţului internaţional, reglementări în domeniul creditării bancare, al muncii şi mediului de afaceri. Un punctaj mai apropiat de 10 indică un nivel mai ridicat de libertate economică.

Actualul studiu Fraser se bazează pe date din 2011, acestea fiind cele mai recente informaţii disponibile pentru toate cele 151 de ţări incluse în clasament.

F.A. Ţara noastră se clasează, în topul celor mai libere economii din lume, pe locul 45 cu un scor de 7,32 puncte, conform unui clasament realizat de institutul can

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, lângă preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, la Summitul liderilor privind Ucraina, de la Londra - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele interimar Ilie Bolojan se află, duminică, a Summitul liderilor privind Ucraina, care a început în Marea Britanie, la Londra, el stând la masă lângă preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Liderii de stat participanţi la Summit au făc

Călin Georgescu a contestat măsura controlului judiciar. Judecătoria Sectorului 1 a stabilit iniţial termen în 5 martie, după care a decis ca procesul să aibă loc în 3 martie

News.ro acum o ora
Călin Georgescu a contestat în instanţă măsura controlului judiciar pe care au luat-o faţă de el procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Iniţial Judecătoria Sectorului 1, pe rolul căreia a fost înregistrat procesul, a

LIVE TEXT Summit la Londra | Marea Britanie şi Franţa lucrează la un plan de încetare a focului în Ucraina / Keir Starmer: „Un moment unic” pentru securitatea Europei

Mediafax acum 45 minute
Premierul britanic Keir Starmer a anunţat că Marea Britanie, Franţa şi Ucraina au decis să lucreze la un plan de încetare a focului pentru conflictul ucrainean. La summit e prezent şi preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan. Meloni, la Lond

Superliga: Poli Iaşi – Petrolul 1-0

News.ro acum 2 ore
Echipa Poli Iaşi a învins duminică, pe teren propriu, scor 1-0, gruparea Petrolul Ploieşti, în etapa a 29-a din Superligă. Ieşenii au marcat în minutul 3, prin Samayoa, dar după consultarea VAR golul a fost anulat pentru o poziţie de ofsaid. În al p

„Sunt de acord”. Elon Musk susține retragerea SUA din NATO

Ziare.com acum 5 ore
Elon Musk, o figură-cheie în administraţia preşedintelui Donald Trump şi şeful Departamentului de eficienţă guvernamentală al Statelor Unite, a susţinut apelurile pentru ca Statele Unite să părăsească Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NAT

Uniunea Europeană îşi va creşte cheltuielile pentru apărare. Ursula Von der Leyen: Slăbiciunea generează mai mult război

Wall-Street.ro acum 4 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care va participa la un summit la Londra organizat de Regatul Unit pentru a aborda securitatea europeană şi sprijinul pentru Ucraina, a declarat că Uniunea Europeană îşi va creşte cheltuielile pent

James Stavridis, fostul comandant suprem al forţelor NATO în Europa: Am putea asista la ultimele zile ale NATO

Wall-Street.ro acum o ora
NATO şi-ar putea trăi în prezent "ultimele zile" ale existenţei sale, a apreciat într-o declaraţie acordată postului CNN fostul comandant suprem al forţelor NATO în Europa, amiralul american James Stavridis. O asemenea evoluţie ar putea fi determina

Autostrada Sibiu-Pitești. Are loc străpungerea primei galerii a tunelului de pe secțiunea 4

Capital acum 53 minute
Străpungerea primei galerii a tunelului de pe secțiunea 4 a autostrăzii Sibiu-Pitești este un pas esențial în realizarea unui proiect de infrastructură așteptat de decenii. Finalizarea Autostrăzii Sibiu-Pitești va reprezenta un salt major pentru inf

Meloni, la Londra: Este foarte important să evităm riscul ca Occidentul să se divizeze

Mediafax acum 3 ore
„Suntem cu toţii foarte dedicaţi unui obiectiv pe care dorim cu toţii să îl atingem, şi anume o pace justă şi durabilă în Ucraina”, a spus Meloni, la Londra. Ea este de părere că „este foarte, foarte important să evităm riscul ca Occidentul să se di

Autoritățile bulgare amână închiderea Podului Giurgiu – Ruse din perioada 6-7 martie

Wall-Street.ro acum 2 ore
Autoritățile bulgare amână închiderea Podului Giurgiu – Ruse pentru o dată ce va fi comunicată ulterior. Decizia de amânare a fost luată de autoritățile bulgare cu atribuții în gestionarea activităților de reparație capitală a podului în urma unei s

Vremea

București
acum

dum.

2°/6°
lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
Iasi
acum

dum.

2°/6°
lun.

0°/9°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
Constanta
acum

dum.

3°/7°
lun.

2°/7°
mar.

3°/11°
mie.

5°/12°
Cluj-Napoca
acum

dum.

1°/6°
lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/14°
Timisoara
acum

dum.

2°/9°
lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°