În localitatea Vama va avea loc, în acest weekend, pe stadionul comunal Vama – Bucovina, Festivalul Hribului, ediţia a V-a, eveniment organizat, în cadrul proiectului „Etno – folclor şi artă populară în inima Bucovinei”, de Asociaţia Turistică Vama - Bucovina. După cum susţin organizatorii, manifestarea gastronomică şi etno - folclorică îşi propune să pună în valoare specificul bucătăriei bucovinene, prin valorificarea resurselor ecologice locale şi, mai ales, pe baza fructelor şi ciupercilor de pădure. Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc sâmbătă, 21 septembrie, la ora 11:00. În intervalul 11.00-13.00 este programat un seminar pe teme de gastronomie pe bază de produse ecologice. Vor participa 20-30 de specialişti în domeniu şi invitaţi speciali: conf. univ. dr. Angela Albu, de la Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, Niculina Vasiluţ (ANTREC Suceava), Elena Timofte (expert).
Expoziţie-concurs de artă culinară tradiţională
Sâmbătă este programată Expoziţia-concurs de artă culinară tradiţională, în intervalul orar 11:00-20:00. Vor fi amenajate 12 standuri cu specialităţi culinare tradiţionale, preparate de unităţile din Asociaţia Turistică Vama. Fiecare stand va avea maxim 2-3 platouri cu preparate, etichetate (de exemplu: platou cu sărmăluţe, preparate din carne de porc, pasăre, păstrăv, dulciuri specifice zonei, fructe de pădure etc.).
Festivalul va aduce în atenţia participanţilor savoarea borşului de hribi dres cu smântână (la cazan), gustul de neuitat al tocăniţei de hribi cu smântână şi mămăliguţă, al dolofanelor sarmale cu ciuperci de pădure, zacuştelor cu bureţi, salatelor cu popinci de toamnă, al chifteluţelor de bureţi cu maioneză şi încă multe alte preparate din bucătăria locală, totul stropit cu afinată, frăgată, zmeurată, tot atâtea licori faimoase, preparate din fructe de pădure.
Serbare folclorică @