Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Urologii de la Spitalul Judeţean, la prima intervenţie laparoscopică

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 20 septembrie 2013 ·

Laparoscopul de ultimă generaţie cu care a fost dotată în vară Clinica de Urologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) din Craiova a intrat de ieri în funcţiune. Aparatul care a costat peste 80.000 de euro, despre care s-a spus că nu mai există altul în ţară decât la Spitalul „Elias“ din Bucureşti şi care a fost achiziţionat în iulie cu bani de la Consiliul Judeţean Dolj, a fost folosit pentru a îndepărta un chist renal la un pacient de 60 de ani. Intervenţia făcută laparoscopic nu este considerată complexă, dar pentru Clinica de Urologie a fost o premieră, medicii de aici având acum nevoie de timp şi de cât mai multe cazuri astfel rezolvate pentru a câştiga experienţă.

Prima operaţie cu noua aparatură a fost efectuată de dr. Andrei Pănuş şi dr. Sabin Badi, dar la ea au participat toţi medicii de la Urologie, în frunte cu şeful de secţie, dr. Paul Tomescu. Intervenţia a fost însă supervizată de dr. Ionuţ Chira, medic primar la Spitalul Clinic „Prof. dr. Theodor Burghele“ din Bucureşti, un medic cu mare experienţă în operaţiile cu laparoscopul, având la activ peste 150 de astfel de intervenţii urologice. „Nu a fost o operaţie complexă. Pentru început trebuie să ne obişnuim cu aparatul, cu aranjarea instrumentelor în sala de operaţie, cu anumite manevre de rutină, şi atunci trebuie să selectăm foarte bine primele cazuri, să fie unele relativ mai simple. Cu toate acestea, am dorit să-l avem pe domnul doctor (Ionuţ Chira - n.r.) lângă noi, ca să nu existe nici un risc pentru pacient. A fost un chist renal mai deosebit, pentru că chisturile renale sunt de obicei în periferia rinichiului, iar acesta era un chist pornit mai din hilul renal, din mijlocul rinichiului, şi exteriorizat spre polul inferior“, a spus dr. Andrei Pănuş, după operaţie. „Totul a decurs foarte bine, sperăm ca pacientul să plece într-o zi-două, acasă. Pe vremuri, pentru un chist renal se f

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Răspunsul lui Nicușor Dan, întrebat ce va face dacă George Simion va deveni președintele României

Libertatea acum 4 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, candidat în turul doi la alegerile prezidențiale, a declarat miercuri, 7 mai, că dacă președintele AUR, George Simion, va deveni președinte, el nu va face nimic special, dar nu știe ce se va întâmpla cu România pentr

Fum negru deasupra Capelei Sixtine de la Vatican. Nu s-a ales un nou papă

HotNews acum 6 ore
Fum negru s-a ridicat miercuri de la coșul Capelei Sixtine, semnalând că primul scrutin al conclavului nu a dus la alegerea unui nou papă. Ușile Capelei Sixtine de la Vatican au fost închise miercuri, marcând astfel începerea conclavului care îl va

Un tânăr a ucis o femeie cu toporul în Universitatea din Varşovia și a rănit grav un agent de pază. Agresorul a fost arestat

Libertatea acum o ora
Un bărbat care a ucis o femeie cu toporul în Universitatea din Varşovia a fost arestat miercuri de polițiștii polonezi, relatează Reuters.

Victor Ponta REVINE în forță. Fostul candidat lansează o platformă politică

Gandul acum 8 ore
Fostul candidat independent la alegerile prezidențiale Victor Ponta a anunțat, miercuri, că nu renunță la lupta politică și că lansează o platformă politică, după ce acesta a ratat calificarea în turul 2. „Azi m-am întâlnit cu Echipa VP și am luat î

Victor Ponta anunţă că îşi face partid, „România pe Primul Loc”. Pe cine va susține în turul II

Adevarul acum 7 ore
Victor Ponta anunţă că își face un nou partid, intitulat Platforma Politică „România pe Primul Loc”, o structură politică în care se reunesc PRO România, Partidul Republican, Partidul Ecologist Român.

Marius Tucă Show începe joi, 8 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un autocar cu 20 de persoane s-a izbit de un TIR la Niculițel, județul Tulcea. A fost activat Planul Roșu de intervenție

Libertatea acum 9 ore
Un accident rutier grav a avut loc miercuri la Niculițel, în județul Tulcea, după ce un autocar în care se aflau peste 20 de persoane s-a izbit violent de un TIR. Echipajele de urgență acționează la fața locului, fiind activat Planul Roșu de interve

PSG – Arsenal 2-1 şi parizienii vor juca a doua finală de Liga Campionilor din istorie

News.ro acum 4 ore
Echipa franceză Paris Saint-Germain s-a calificat miercuri seara în finala Ligii Campionilor, după ce a învins în manşa secundă a semifinalelor, pe teren propriu, formaţia engleză Arsenal Londra, scor 2-1. Arsenal a început meciul de la Paris plecân

Alertă la Bușteni. Un urs a fost semnalat pe strada Libertății, a fost transmis mesaj RO-Alert

Mediafax acum 5 ore
Conform informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova, la fața locului au fost mobilizate forțe de intervenție, inclusiv o ambulanță SMURD aparținând Detașamentului de Pompieri Sinaia. Stațiunea montană se confruntă fre

Nicuşor Dan: România nu-şi permite o aventură, nu-şi permite să vorbească despre Georgescu premier

BusinessMagazin acum 9 ore
„România nu-şi permite o aventură în momentul ăsta, România nu-şi permite să vorbească în momentul ăsta de alegere anticipate, România nu-şi permite să vorbească în momentul ăsta de Călin Georgescu prim-ministru, omul care vorbeşte de revendicări te

Vremea

București
acum

13°
joi

11°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/14°
dum.

7°/18°
Iasi
acum

10°
joi

10°/14°
vin.

8°/10°
sâm.

5°/17°
dum.

6°/12°
Constanta
acum

12°
joi

11°/17°
vin.

11°/19°
sâm.

10°/13°
dum.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

10°/18°
vin.

7°/12°
sâm.

4°/15°
dum.

5°/9°
Timisoara
acum

11°
joi

10°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/15°