Investiţia se ridică la 50 de milioane de euro, printre noile facilităţi urmând să se numere un patinoar şi săli de cinema
Familia Adamescu, proprietara Unirea Shopping Center, a anunţat că va investi 50 de milioane de euro în dublarea centrului comercial pe care îl deţine în zona Gării Braşov.
„La Braşov avem o suprafaţă construită de 40.000 de metri pătraţi, din care jumătate suprafaţă închiriabilă, şi vrem să ne extindem şi să ajungem la suprafeţe comparabile cu cele din Bucureşti. Avantajul nostru este că suntem primul mall din Braşov şi că avem o poziţie centrală cu multe căi de acces. Această poziţie ne-a dat curaj să ne extindem, mai ales că simţim că oraşul are potenţial şi încet-încet redevine oraşul de dinainte de criză. Mai mult, are şi avantajul turiştilor”, a declarat Carmen Adamescu.
Proiectul urmează a fi pornit în 2014 şi va fi finalizat după un an şi jumătate. Chiriaşii din Bucureşti vor fi duşi şi la Braşov, spune Carmen Adamescu.
Pe lista chiriaşilor deja existenţi se numără atât Inditex, cu Zara, cât şi H&M. Pentru Braşov deja şi-au anunţat planuri de dezvoltare companii precum Immochan (divizia imobiliară a francezilor de la Auchan), NEPI, Echo Investment sau Cora (care intenţionează să dezvolte un hipermarket cu galerie comercială), toţi vizând deschideri în perioada 2014-2015. Spre deosebire de oraşe precum Suceava sau Iaşi, Braşov a intrat relativ târziu în atenţia dezvoltatorilor imobiliari.
„Extinderea Unirea Shopping Center Braşov ne va costa circa 50 milioane de euro, iar banii îi vom lua de la bănci. Deşi nu există o mare deschidere a acestora pentru creditare, noi suntem clienţii agreaţi la două-trei bănci”.
Structura deja existentă a mall-ului din Braşov va funcţiona în toată perioada în care se va lucra la expansiunea care va aduce în oraş şi cinema şi patinoar.