Un grav accident de circulație s-a produs în această dimineață, în jurul orei 03.00 în localitatea Călimănești. Autocarul în care se aflau 78 de persoane care veneau din vacanță din Bulgaria și se îndreptau către Ucraina, s-a răsturnat în șanțul de pe marginea drumului după ce soferul ar fi adormit. În urma accidentului doi oameni au murit iar alți cinci au fost răniți.Una dintre persoanele decedate nu a murit pe loc ci la spital. De asemenea, au mai fost persoane care au primit îngrijiri medicale la fața locului. La locul accidentului au ajuns patru ambulanțe SMURD, o autospecială de lucru cu apă și spumă, descarcerarea și trei ambulanțe SAJ. Persoana care a decedat imediat după impact a fost scoasă din autocar de către pompierii de la descarcerare. Ceilalți pasageri au fost preluați de un alt autocar și duși la Adjud unde vor primi toate cele necesare până când vor pleca spre casă. De asemenea, imediat după accident s-a luat legatura și cu consulul Ucrainei în România. Galerie foto
Monitorul de Vrancea Data: 19-09-2013
Descriere: Un autocar cu 78 de oameni la bord s-a răsturnat la Călimănești. Două persoane au murit
+ Mareste Poza
Monitorul de Vrancea Data: 19-09-2013
Descriere: Un autocar cu 78 de oameni la bord s-a răsturnat la Călimănești. Două persoane au murit
+ Mareste Poza
Monitorul de Vrancea Data: 19-09-2013
Descriere: Un autocar cu 78 de oameni la bord s-a răsturnat la Călimănești. Două persoane au murit
+ Mareste Poza Un grav accident de circulație s-a produs în această dimineață, în jurul orei 03.00 în localitatea Călimănești. Autocarul în care se aflau 78 de persoane care veneau din vacanță din Bulgaria și se îndreptau către Ucraina, s-a răsturnat în șanțul de pe marginea drumului după ce soferul ar fi adormit. În urma accidentului doi oame