Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parlamentarii din Comisia speciala, in vizita la Rosia Montana

Publicat in Corect News, joi 19 septembrie 2013 ·

Parlamentarii din Comisia speciala pentru proiectul de lege privind Rosia Montana au decis miercuri sa mearga peste o saptamana la fata locului, vizita urmand sa dureze doua zile, informeaza Realitatea.net. Sursa imagine: ziuanews.ro

"Marti seara sau dimineata ne vom deplasa la Rosia Montana, doua zile, miercuri si joi ne intoarcem. Vom avea intalniri cu toti reprezentantii, si ai minerilor, si ai firmelor, si ai autoritatilor si ONG-uri, care doresc sa participe", a precizat presedintele Comisiei, Darius Valcov.

El a precizat ca luni de la ora 13.00 comisia speciala se va reuni in sedinta la care vor fi invitati reprezentanti ai Ministerului Culturii si ai Ministerului Justitiei.

De asemenea, Comisia se va reuni in sedinta si marti, cand vor fi invitati la dezbateri reprezentanti ai Ministerului Mediului, Ministerului Marilor Proiecte si ANRM.

Dupa aceste intrevederi, miercuri si joi va avea loc vizita la Rosia Montana.

Anterior, liderul Sindicatului "Viitorul Mineritului" de la Rosia Montana, Cristian Albu, a declarat corespondentului MEDIAFAX ca minerii si localnicii care sustin proiectul minier au suspendat pentru moment protestele si asteapta ca membrii comisiei speciale sa vina la Rosia Montana si sa vada la fata locului ce va presupune noua exploatare.

Albu a spus ca aceasta a fost una dintre solicitarile protestatarilor de la Rosia Montana si ale minerilor care s-au blocat in subteran.

El a adaugat ca premierul Victor Ponta le-a promis ca membrii comisiei vor veni la Rosia Montana si acesta a fost motivul pentru care minerii si localnicii au suspendat protestele.

Albu a afirmat ca protestele au fost suspendate pana vineri, inclusiv, si se asteapta o decizie din partea comisiei, iar in cazul in care parlamentarii vor decide sa nu vina la Rosia Montana, minerii si localnicii care sustin exploatarea sunt hotarati sa

Articolul in Corect News >>

Citeste si top 10 stiri de azi

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 36 minute
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 2 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 2 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 25 minute
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum o ora
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 4 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 6 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

SUA: Cel puţin 14 persoane au murit în urma tornadelor din Missouri şi Arkansas

News.ro acum 2 ore
Cel puţin 14 persoane au murit şi alte zeci au fost rănite în tornadele şi furtunile violente din centrul şi sudul Statelor Unite, au anunţat sâmbătă autorităţile locale, potrivit AFP. Autorităţile din Missouri au confirmat 11 „decese legate de furt

CNA a decis eliminarea conţinutului ilegal al unor postări de pe TikTok în care erau ameninţaţi membrii BEC

News.ro acum 3 ore
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, sâmbătă, eliminarea unor materiale audiovizuale de pe TikTok în care erau ameninţaţi memebri ai Biroului Electoral Central (BEC). De asemenea, va fi analizată închiderea conturilor pe care au fost

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum 4 ore
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

Vremea

București
acum

15°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

7°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

16°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°