Cu toate că se spune că actorii sunt bogaţi sufleteşte, dar săraci când vine vorba de lucruri mai pămâneşti precum banii sau casele, regula se pare că nu se aplică tuturor. Conform declaraţiilor de avere şi interese depuse în acest an, directorii principalelor teatre din Bucureşti, adică Alexandru Arşinel, Florin Călinescu şi Ion Caramitru, nu au de ce să se plângă, ba dimpotrivă…
Alexandru Arşinel, director al Teatrului de Revistă "Constantin Tănase", deţine, conform declaraţiei de avere, patru case de vacanţă, un apartament în Bucureşti, precum şi terenuri la Dolhasca, Sinaia, 2 Mai Limanu şi Samurcaşi Crevedia. Dintre acestea, o casă şi trei terenuri sunt moştenire, iar restul au fost achiziţionate în perioada 1989-2011. Actorul mai deţine o maşină proprietate personală, dar şi o colecţie de timbre a cărei valoare este estimată la aproximativ 5.000 de euro. Alexandru Arşinel mai declară că are în conturi 22.902 de euro, 1.565 de dolari şi 559.392 de lei, menţionând că şi-a împrumutat fiul cu 100.000 de euro. În anul fiscal precedent, actorul a încasat, per total, 358.559 lei, suma însemnând cumulul salariului de director, al drepturilor din activităţi intelectuale, indemnizaţia de merit, precum şi veniturile de la CREDIDAM.
"Bancherul" Florin Călinescu a împrumutat peste 1.000.000 de euro. Pe alţii!
Florin Călinescu, directorul Teatrului Mic, are trei apartamente, o casă de vacanţă şi două terenuri în judeţul Argeş şi unu în Poiana Braşov. Actorul mai declară două ceasuri în valoare totală de 27.000 de euro, dar şi o maşină în valoare de 39.000 de euro pe care şi-a achiziţionat-o anul trecut. În conturile deschise pe numele său, Florin Călinescu are 3.397 de lire sterline şi 21.900 de lei, este acţionar la şase firme şi a împrumutat, în nume personal, 800.000 de euro şi 1.500.000 de lei. În anul fis