Proiectul rezidenţial Militari Residence, amplasat în vestul Bucureştiului, în apropiere de hipermarketul Metro, a necesitat până în prezent o investiţie totală de aproximativ 73 milioane de euro, potrivit unui comunicat de presă.
"Investiţia realizată până în acest moment este de circa 73 milioane de euro şi a provenit din fonduri proprii, fiind susţinută de vânzarea într-un ritm foarte bun a apartamentelor", a declarat Radu Teleman, director de marketing în cadrul Militari Residence.
Complexul include 4.000 de apartamente, piscine interioare şi exterioare, terase, restaurante, cluburi spa&wellness, săli de evenimente, şcoală, grădiniţă, magazine, cabinete medicale şi parcuri.
Militari Residence a fost dezvoltat pe o suprafaţă totală de aproape 15 hectare. Construcţia complexului tip All Inclusive a început în anul 2008 şi până în prezent au fost finalizate 3.500 de apartamente. Alte 500 de apartamente se află curs de dezvoltare şi urmează să fie livrate în toamna acestui an. Din cele 500 aflate în construcţie, peste 250 sunt în stadiul de finalizare a finisajelor, fiind deja contractate.
F.A. Proiectul rezidenţial Militari Residence, amplasat în vestul Bucureştiului, în apropiere de hipermarketul Metro, a necesitat până în prezent o investiţie totală de aproximativ 73 milioane de euro, potrivit unui comunicat de presă.
"Investiţia realizată până în acest moment este de circa 73 milioane de euro şi a provenit din fonduri proprii, fiind susţinută de vânzarea într-un ritm foarte bun a apartamentelor", a declarat Radu Teleman, director de marketing în cadrul Militari Residence.
Complexul include 4.000 de apartamente, piscine interioare şi exterioare, terase, restaurante, cluburi spa&wellness, săli de evenimente, şcoală, grădiniţă, magazine, cabinete medicale şi parcuri.
Militari Residence a fost dezvoltat pe o suprafaţă t