Mesajul a fost trimis. Multumesc!

TOPUL oraşelor cu cea mai agitată viaţă de noapte

Publicat in Romania Libera, joi 19 septembrie 2013 ·

Există turişti pentru care monumentele istorice, muzeele şi arhitectura oraşelor contează mai puţin decât viaţa de noapte, atunci când îşi aleg destinaţiile de vacanţă. Oraşele din topul de mai jos sunt recunoscute, la nivel mondial, pentru viaţa de noapte pe care le-o oferă turiştilor veniţi din toată lumea pentru a se distra.

Amsterdam, Olanda

Capitala Olandei şi-a construit, de-a lungul timpului, renumele de loc în care este posibil tot ceea ce în altă parte este imposibil. Cu toate acestea, se pare că autorităţile din Amsterdam au pornit o amplă campanie de rebranduire, fiind susţinute şi de către localnicii nemulţumiţi că turiştii invadau oraşul pentru a se îmbăta, pentru a vizita bordelurile şi pentru a fuma cannabis şi marijuana în barurile special amenajate. Însă, orice s-ar întâmpla, viaţa de noapte din Amsterdam rămâne una dintre cele mai agitate din întreaga lume. Barurile par să nu se închidă niciodată, iar cosmopolitismul oraşului v-ar cuceri cu siguranţă.

Paris, Franţa

Oraşul Luminilor nu oboseşte niciodată, iar pe timpul nopţii pare mai agitat decât oricând. Parisul este unul dintre cele mai vizitate oraşe din lume, atragând, anual, milioane de turişti. Dacă alegeţi să vizitaţi Parisul, nu puteţi rata o vizită la Moulin Rouge, unde veţi avea parte de un încântător spectacol de cabaret, aşa cum notează şi publicaţia Business Insider. După miezul nopţii, puteţi vizita Club Silencio, unul dintre cele mai exclusiviste cluburi de noapte din capitala Franţei. Clubul aparţine regizorului de film David Lynch şi nu poate fi vizitat, până la miezul nopţii, decât de membrii clubului şi de invitaţii speciali. După ora 12 noaptea, însă, regulile se schimbă, iar orice turist se poate lăuda că a trecut pragul unuia dintre cele mai exclusiviste localuri pariziene.

Roma, Italia

În capitala Italiei, cluburile sunt deschise până la prim

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un tânăr a murit după ce a căzut cu mașina în lacul Pantelimon / El nu a avea permis de conducere

HotNews acum o ora
Un tânăr de 25 de ani a decedat sâmbătă, după ce a căzut cu maşina în lacul Pantelimon, în urma verificărilor rezultând că şoferul nu avea permis, transmite Agerpres. Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, în jurul orei 10,10, poliţiştii au fost ses

Ciolacu- "Nu este nevoie de legislaţie suplimentară pentru ca domnul preşedinte Iohannis să candideze" (VIDEO)

Ziua Constanta acum 9 minute
Premierul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a fost prezent sâmbătă, 21 sepetembrie 2024, la Cluj. Privitor la candidatura lui Iohannis pentru un post de parlamentar, aesta a precizat că nu crede că este nevoie de legislaţie suplimentară pentru ca p

Lidia Buble, din nou în vizorul Poliției. A primit și o amendă usturătoare!

Ziua Constanta acum o ora
Artista Lidia Bubble are din nou probleme cu Poliția. Cântăreața, în vârstă de 31 de ani, a rămas fără permis de conducere și a primit o amendă de peste 900 lei, după ce nu a respectat regulile de circulație, scrie libertatea.ro. Să nu uităm că,

Două cutremure s-au produs în România sâmbătă dimineața, 21 septembrie. Zonele unde au avut loc

Ziare.com acum 3 ore
Două cutremure, de mică intensitate - 2,9 și 2,1 - s-au produs sâmbătă dimineață, 21 septembrie. Unul a avut loc în zona seismică Vrancea, iar celălalt în zona seismică Făgăraș-Câmpulung. Patru mișcări seismice au avut loc în țara noastră în ultimel

Marcel Ciolacu: Am un motiv de îngrijorare în ceea ce priveşte finanţarea metroului de la Cluj-Napoca / Am început un dialog pentru a găsi o soluţie şi sunt ferm convins că vom găsi o soluţie

News.ro acum 17 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că are un motiv de îngrijorare în ceea ce priveşte finanţarea metroului din Cluj Napoca, dar a adăugat că a început un dialog pentru a găsi o soluţie în acest sens şi a precizat că este ferm convins că acest lucru

Ciolacu, despre lipsa de la întâlnirea cu preşedinta CE: Nu cred că Nicolae Ciucă a scris postarea

Mediafax acum 43 minute
„Îmi pare rău de postarea domnului Ciucă. Dânsul doar trebuia să fie atent la agenda mea publică, eu am avut CSAT. Mai mult, pentru că m-aţi întrebat, am avut o discuţie cu preşedinta von der Leyen când se deplasa spre Polonia, am avut o discuţie cu

Rusia afirmă că a doborât 101 drone ucrainene. O autostradă a fost închisă

Mediafax acum o ora
Rusia a închis temporar sâmbătă autostrada M-9 din vestul regiunii Tver, în apropiere de oraşul Toropets, pentru a asigura siguranţa traficului, au raportat agenţiile de presă ruse, scrie Reuters. Măsura a fost luată la trei zile după ce un atac ucr

USR o cheamă pe Roxana Mînzatu în Parlament să spună ce vrea să facă în calitate de comisar european

Mediafax acum 2 ore
Deputatul USR Iulian Bulai, membru al Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor, solicită ca Roxana Mînzatu, desemnată drept comisar european din partea României, să meargă în Parlament pentru a-şi prezenta viziunea pentru portofoliul

Campania Kamalei Harris a cheltuit în august de aproape trei ori mai mult decât cea a lui Donald Trump

News.ro acum 3 ore
Campania electorală a Kamalei Harris a cheltuit de aproape trei ori mai mulţi bani decât a făcut-o cea a rivalului său, Donald Trump, în august, reducând avantajul financiar al democraţilor înaintea alegerilor prezidenţiale din 5 noiembrie, potrivit

Două femei au murit într-un microbuz răsturnat la Pogoanele, în Buzău. Accidentul a făcut alte cinci victime

Libertatea acum 4 ore
 O mașină în care se aflau șapte persoane s-a răsturnat vineri seară pe câmp, pe un drum judeţean, în oraşul Pogoanele, din judeţul Buzău. În urma impactului, două femei au murit pe loc, anunță IPJ Buzău, citat de News.ro.

Vremea

București
acum

25°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/25°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

26°
sâm.

16°/26°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
Timisoara
acum

23°
sâm.

12°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°