Ultimul titlu al celor de la Rockstar Games, Grand Theft Auto V, este un adevărat succes de box-office.
În prima zi de la lansarea jocului video pe console, vânzările în întreaga lume au atins 800 de milioane de dolari. Primele estimări arată că GTA V a depăşit recordul deţinut de "Call Of Duty: Black Ops II", care a avut vânzări de 500 de milioane de euro în primele 24 de ore de la lansare, scrie Los Angeles Times. Vânzările au fost aproximativ duble faţă de estimările iniţiale.
Zeci de mii de magazine din întreaga lume au fost luate cu asalt de fanii seriei, inclusiv de cei din România. Oficialii Take-Two Interactive Software, compania "mamă" a Rockstar Games, au spus că GTA V este titlul cel mai bine vândut la lansare, din istoria companiei.
GTA V, pe lângă vânzările-record din industria jocurilor video, intră în topul celor mai importante producţii ale anului, alături de filme precum "Iron Man 3" şi "Despicable Me 2".
Franciza GTA, revitalizată odată cu apariţia GTA III, este în continuă creştere, bucurându-se atât de aprecierile jucătorilor, cât şi ale criticilor. Jocul, care conform analizelor specialiştilor în domeniu este unul dintre cele mai bune din istorie, este interzis minorilor, din cauza violenţei extreme. Scenele de tortură, prezente în cadrul GTA V, au stârnit revolta mai multor grupuri de activişti, care au cerut chiar interzicerea jocului.
Deşi nu a fost făcut public, bugetul producerii GTA V este, neoficial, cel mai mare din istorie. Se vorbeşte de o sumă ce depăşeşte 250 de milioane de dolari, în condiţiile în care cel mai scump film produs vreodată a costat 300 de milioane de dolari.
Citeşte mai multe despre: GTA V jocuri video record
Ultimul titlu al celor de la Rockstar Games, Grand Theft Auto V, este un adevărat succes de box-office.
În