Motivul pentru care căscăm a fost subiectul multor studii și dezbateri de-a lungul vremii. Cu această ocazie, au apărut multe teorii interesante, care atribuiau căscatul fie lipsei de oxigen din creier, plictiselii, relaxării extreme fie, bineînțeles, lipsei somnului. Căscatul este o acțiune involuntară care determină deschiderea gurii și inspirarea unei cantități mari de aer, care umple plămânii. Din acest motiv, mușchii abdominali se întind puternic iar diafragma este împinsă în jos. Căscatul se termină atunci când expiri tot aerul pe gură. Cercetătorii au determinat că până și fetușii cască, dovedind faptul că această acțiune este una involuntară. Totuși, de ce căscăm? Cel mai recent studiu despre căscat sugerează că oamenii fac această acțiune involuntară pentru a-și răcori creierele. Cercetătorii de la Universitatea New York au concluzionat că oamenii au tendința să caște mai mult atunci când au creierele mai calde. Ei s-au folosit de căscatul contagios pentru a-și dovedi teoria. Ei le-au cerut participanților la studiu să intre într-o cameră și să privească imagini cu oameni care făceau tot felul de acțiuni și inclusiv căscau. Unora li s-a cerut să respire pe nas și să-și pună comprese reci pe cap, ambele activități răcind creierul. Cei care au făcut asta au devenit imuni la căscatul contagios. Totuși, de ce este căscatul, spre deosebire de alte reflexe cum sunt strănutul, tusea sau sforăitul, contagios? Cercetătorii au concluzionat că acesta este cauzat de empatia pe care o simțim atunci când vedem un om cum cască. Această empatie se manifestă mai ales când vine vorba de oameni de care ne pasă sau pe care îi iubim, cum sunt familia și prietenii. Astfel, cele mai mari șanse să căscăm le avem atunci când partenerul de viață face acest lucru, culmea, tocmai din iubire pentru el! Foarte interesat este faptul că reflexul căscatului contagios nu este des întâlnit