Plimbarea. Am mai spus-o, anul acesta Festivalul Enescu a ieşit mult mai mult din triunghiul elitist sala Palatului – Ateneu – Operă. A devenit într-o mai mare măsură un eveniment al comunităţii, a reverberat mai puternic printre bucureşteni.

Alergînd de la o sală alta în fiecarea seară, pasionaţii Festivalului nu au, poate, timp să vadă ce se petrece la cîţiva paşi de drumul pe care îl fac cu puţin înainte de 19,30 (dus) şi cu puţin înainte de 22,30 (întors). De cîteva ediţii, în piaţa foarte bine numită George Enescu, se organizează ceva ce se cheamă ”Piaţa Festivalului”. Am trecut astăzi după-amiază pe acolo. Atmosfera este splendidă; spiritul Festivalului a pus stăpînire le acel loc. Muzică, cd-uri, cărţi, cafele, conversaţii, scenă amplă. Lume în promenadă. Programul concertelor pe acestă scenă este foarte incitant, anume conceput să fie atractiv pentru un spectru larg de plimbăreţi. Ca de fiecare dată, elevii şcolilor de muzică duc greul. Din cînd în cînd, cîte un star (Marin Cazacu sau Alexandru Tomescu) concertează cu plăcere aici. Se practică o muzică perfect adecvată locului. Extrem de interesante sînt filmele care rulează aici începînd cu 21,30 în fiecare seară.E vorba despre documentare admirabile despre muzica şi muzicieni – adevărate lecţii pentru oricine este pasionat de muzică sau doar de propria cultură generală. Am trecut prin piaţă şi spre seară şi am prins finalul recitalului lui Alexandru Tomescu, ” De la Bach la Ysaye”. Plin de oameni, toate locurile pe scaune ocupate, lume multă şi în picioare. Tomescu, ca de obicei, foarte bun.

Concertul. În căutarea sunetului fidel, Semyon Bychkov şi Filarmonica din Munchen au pornit pe cărările line, umbroase şi pline de surprize plăcute, fără riscuri mari şi deloc obositoare, ale muzicii franceze: Ravel, Poulenc, Franck.

1.În splendidul său ”Jurnal”, Jules Renard pretinde că l-ar fi auzit