Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Edilii Iașului, cercetați de procurori pentru tăierea teilor din centrul orașului

Publicat in 7Est, joi 19 septembrie 2013 ·

Viceprimarul Mihai Chirica este cercetat penal pentru distrugere, după decizia de tăiere a teilor din centrul Iașului. Plângerea, făcută de unul dintre contestatarii proiectului municipalității, a ajuns pe masa procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași. Aceștia vor decide dacă edilul va fi trimis sau nu în judecată pentru distrugere.

Cei 70 de tei de pe Bulevardul Ştefan cel Mare au fost puși la pământ la începutul anului, când au demarat lucrările de reamenjare din centrul orașului. În ciuda protestelor, Primăria nu a renunțat la defrișare, iar în locul arborilor considerați simbol al orașului au fost plantați salcâmi japonezi.

Cei nemulţumiţi de tăierea teilor au hotărât să-și mute acţiunile de protest din stradă în sălile de judecată, iar unul dintre denunţuri a fost îndreptat împotriva viceprimarului Mihai Chirica.

În denunț se notează că „viceprimarul Mihai Chirica şi cei aflaţi în subordinea sa au hotărât, prin ignorarea oricăror norme de drept civic, dar mai ales de bun simţ, în mod arbitrar, ilegal şi imoral tăierea unui număr de aproximativ 70 de arbori, specia tei, reprezentând cantitatea de aproximativ 70 de metri cubi de material lemnos.”

De pe masa polițiștilor, plângerea a ajuns la procurori.

„Poliţia Iaşi a stabilit că putem vorbi fără doar şi poate de infracţiunea de distrugere prevăzută de articolul 217. Este o pedeapsă de la o lună la 3 ani sau amendă. Cel mai important lucru este că au avut curajul să facă aceste cercetări împotriva acestor persoane. Vorbim de membri marcanţi ai administraţiei locale,” a spus avocatul Dragomir Tomașeschi.

„Noi ştim că ne-am făcut treaba faţă de oraşul acesta. Arborii sunt unde îi vedeţi. Poate să facă câte plângeri vrea dumnealui. Organele de anchetă atât cele care ţin de poliţie şi procuratură trebuie să îşi facă datoria. Prin urmar

Articolul in 7Est >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 6 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 13 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 9 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Ursula von der Leyen, despre moțiunea de cenzură împotriva sa: „O tactică din cel mai vechi manual al extremiștilor”

HotNews acum 8 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a calificat luni moțiunea de cenzură depusă împotriva sa drept o încercare „preluată direct din cel mai vechi manual al extremiștilor”, potrivit AFP. Moțiunea de cenzură va fi dezbătută luni și vot

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 5 ore
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 6 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum 5 ore
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 5 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Vremea

București
acum

24°
mar.

23°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
vin.

16°/30°
Iasi
acum

26°
mar.

24°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
vin.

12°/24°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
vin.

13°/21°
Timisoara
acum

17°
mar.

17°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°
vin.

16°/25°