Dacă a început şcoala, credeţi că nu mai este timp pentru voluntariat? Eu zic că este, cu atât mai mult cu cât tinerii, cei pe care îi interesează în mod special, se antrenează unii pe alţii în activităţile de voluntariat şi atunci ies evenimente frumoase.
Până la acţiuni, însă, este nevoie de puţină muncă de organizare şi de adunat informaţii. Iar la acest capitol îmi place mereu să dau o mână de ajutor, fapt pentru care propun o discuţie despre ce înseamnă voluntariatul în România. Cu atât mai mult cu cât zilele acestea sunt animate de evenimente la care societatea civilă a fost extrasă din amorţeală de organizaţii constituite în marea lor majoritate din voluntari.
Nu vă spun un secret că voluntariatul a apărut la noi undeva în perioada postdecembristă şi a început să se dezvolte fulminant după aderarea la UE, căpătând noi valenţe. Ceea ce nu cred că ştiţi este că avem deja o lege a voluntariatului, încă din 2001 – este vorba de Legea 195/2001.
Dar nu mă opresc asupra acestei legi, pentru că, fiind adoptată cu mult înainte să aderăm la Uniunea Europeană, e destul de clar că e depăşită de evoluţia socio-economică a societăţii.
În schimb, încă de la început, aş vrea să vă spun că în general, în ţările Uniunii Europene profilul voluntarului este unul total diferit de cel al voluntarului din România. Faceţi un exerciţiu de imaginaţie. Sunt convinsă că oricare dintre cititori, atunci când ar fi pus să facă un portret al voluntarului în ţara noastră ar face-o aşa: e tânăr, liceean mai exact, nu îi place să meargă la şcoală. De cealaltă parte, în alte state, voluntarul tipic are o situaţie materială stabilă, e activ pe piaţa muncii şi a făcut cam douăzeci de ani de şcoală!
Chiar discutam cu unii dintre studenţii care mi-au trecut pragul pentru practică şi îmi spuneau că şi-ar fi dorit să se implice mai mult în viaţa societăţii, să se implice
