Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liga a 3-a. Seria a 6-a. Etapa a 4-a O serie a surprizelor

Publicat in Ziar Dambovita, joi 19 septembrie 2013 ·

Mâine, va fi o nouă etapă în Liga a 3-a. în C6 sunt câteva meciuri interesante. în derbyul oraşului Câmpina, se vor duela Fortuna Poiana şi F.C.M., pe terenul primeia. Ambele combatante au obţinut rezultate corespunzătoare în runda trecută: Poiana a învins, cu 6-1, în deplasare, cu amărăşteana F.C. Păpăuţi, iar F.C.M. a dobândit-o, cu 3-1, în derbyul rundei, pe Argeşul Piteşti. Va fi şi un derby al băncilor tehnice, acolo unde se află Laurenţiu Diniţ[ (Poiana) şi Valentin Sinescu (F.C.M.). în derby-ul dâmboviţean se vor confrunta, pe stadionul Eugen Popescu, echipele Chindia şi Urban Titu. “Lăncierii” târgovişteni sunt favoriţi.

Prima şansă o are şi F.C.M. Târgovişte, acasă, la Şotânga, în meciul cu Atletic Bradu.

Sub semnul echilibrului se dispută partida dintre S.C.M. Argeşul Piteşti şi Avântul Reghin, care are loc în Trivale, pe stadionul Nicolae Dobrin.

Calculele hârtiei o dau pe F.C. Zagon drept favorită în partida, de acasă, cu Conpet Ploieşti, care este mult slăbită faţă de ediţia trecută de campionat.

Derby-ul suferinţei se dispută lângă Cetatea Făgăraşului, între Civitas, din localitate, şi F.C. Păpăuţi. Cele două codaşe n-au niciun punct în clasament şi n-au nici tonus fizic şi inspiraţie. Până în această etapă, podiumul este ocupat de Chindia Târgovişte, F.C. Zagon şi Atletic Bradu, toate cu câte 7p.

Această C6 este una imprevizibilă, în care totul este deschis surprizelor. Mâine, va fi o nouă etapă în Liga a 3-a. în C6 sunt câteva meciuri interesante. în derbyul oraşului Câmpina, se vor duela Fortuna Poiana şi F.C.M., pe terenul primeia. Ambele combatante au obţinut rezultate corespunzătoare în runda trecută: Poiana a învins, cu 6-1, în deplasare, cu amărăşteana F.C. Păpăuţi, iar F.C.M. a dobândit-o, cu 3-1, în derbyul rundei, pe Argeşul Piteşti. Va fi şi un derby al băncilor tehnice, acolo unde se află Laurenţiu Diniţ[ (Poia

Articolul in Ziar Dambovita >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB – Hermannstadt 1-1 | Puștiul Alexandru Stoian salvează un record vechi de 24 de etape

Gandul acum 23 minute
Hermannstadt a produs surpriza primei etape din Superliga și a remizat sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB. Bucureștenii nu pierduseră de 24 de runde în campionat și au fost la un pas să strice un record vechi de 8 luni.

Donald Trump anunță tarife vamale de 30% pentru importurile din Mexic și Uniunea Europeană. Începând de când se vor aplica

Mediafax acum 6 ore
Măsura, care ar putea escalada conflictul comercial deja tensionat cu partenerii economici majori ai SUA, vine după eșecul negocierilor privind un acord comercial amplu, scrie Reuters. Reacții dure din partea Bruxellesului și a Ciudad de México Anun

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 10 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 13 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 8 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 10 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 9 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 11 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 12 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 13 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

Vremea

București
acum

19°
dum.

18°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

17°
dum.

16°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°