Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A murit omul care l-a lansat pe Mario şi a revoluţionat industria jocurilor video

Publicat in Antena 3, joi 19 septembrie 2013 ·

Hiroshi Yamauchi, considerat "creierul" din spatele succesului Nintendo pe piaţa jocurilor video, a murit la 85 de ani.

Japonezul era al doilea în topul acţionarilor firmei, pe care a condus-o timp de 53 de ani.

Compania a emis un comunicat de presă, în care a deplânge decesul lui Yamauchi "care a trecut în nefiinţă în această dimineaţă", informează BBC. Omul de afaceri a murit într-un spital din Japonia, de pneumonie şi va fi îngropat duminică.

Yamauchi s-a aflat la conducerea companiei din 1949 până în 2002. În acest timp, a transformat o companie minusculă într-unul dintre cele mai cunoscute mărci din lumea jocurilor video.

"Nu poţi supraestima influenţa pe care acest om a avut-o în industria jocurilor. A dus Nintendo în frunte, în industria jocurilor arcade, cu titluri de succes precum Donkey Kong. Acest om a fost preşedintele Nintendo în timpul NES, SNES, N64 şi Gamecube (n.r. - console pentru jocuri video lansate de Nintendo). Primele două dintre acestea au transformat complet industria divertismentului electronic" a spus Rob Crossley, un specialist în domeniu.

Yamauchi, care a preluat şefia companiei după ce bunicul său a suferit un atac cerebral, a folosit creaţiile lui Shigeru Miyamoto, Donkey Kong, Mario, Zelda, pentru a pătrunde pe piaţa americană. Titlurile Nintendo au avut un succes uriaş, fiind vândute în milioane de exemplare.

În 2002 a renunţat la funcţia de preşedinte al companiei, ocupând un fotoliu în consiliul director, iar în 2005 a ieşit definitiv din conducerea Nintendo, iar averea sa l-a propulsat în topul celor mai bogaţi japonezi.

Citeşte mai multe despre: Hiroshi Yamauchi Nintendo Hiroshi Yamauchi a murit

Hiroshi Yamauchi, considerat "creierul" din spatele succesului Nintendo pe piaţa jocurilor video, a murit la 85 de ani. @N_P

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicu Sârghea a murit. Toboșarul trupei Vunk avea doar 48 de ani

Libertatea acum 28 minute
Toboșarul trupei Vunk, Nicu Sârghea, a murit, joi, la vârsta de 48 de ani. Anunțul decesului fulgerător a fost făcut pe Facebook de membrii trupei pe care a fondat-o. Lansarea piesei „Te-am sunat din greșeală”, programată mâine, a fost amânată.

Chalrambous, imediat după remiza lui FCSB cu Hoffenheim: „Băieții au făcut ceva la care nu ne-am fi așteptat”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
. Elias Charalambous, antrenorul roș-albaștrilor, a analizat remiza din etapa a șasea a grupei unice de Europa League.

SURSE Eugen Sechila, ridicat de polițiști și dus la audieri la Parchetul General

Ziua Constanta acum 7 ore
Eugen Sechila, apropiat al lui Călin Georgescu, a fost ridicat, joi seară, de poliţişti şi dus la Parchetul General pentru a fi audiat, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.ro. Sursele citate au arătat că măsura a fost luată după ce anchetato

Belgia crește numărul de militari din România. Grupul de luptă NATO se extinde la nivel de brigadă

Ziare.com acum 4 ore
Belgia va crește, în anul 2025, contribuția cu trupe la Grupul de luptă al NATO din România, cu sediul la Cincu (județul Brașov), a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN) al României. Această decizie a fost oficializată cu prilejul vizitei în

A fost câștigat marele premiu la Loto 6/49, de peste 100.000 de euro. Cât a costat biletul norocos

Ziare.com acum 5 ore
Loteria Română a anunțat joi seară, 12 decembrie, că la tragerea Loto 6/49 s-a câştigat premiul de categoria I în valoare de 519.397,36 lei (peste 100.000 de euro). Potrivit Loteriei Române, biletul norocos a fost jucat la agenţia 74-100 din Bucureş

Daniel Funeriu: Da, vreau să candidez la Preşedinţia României

News.ro acum 3 ore
Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu, vehiculat ca posibil candidat la alegerile prezidenţiale, a afirmat, joi seară, că este dispus să candideze. ”Da, vreau să candidez la Preşedinţia României”, a afirmat, joi seară, fostul ministru al Educa

Călin Georgescu recunoaște că a fost la ferma de la Ciolpani: „Am fost pentru că m-au rugat. Nu am participat la discuție”

Adevarul acum 3 ore
Călin Georgescu a recunoscut în această seară, la Realitatea Plus, a fost sâmbătă la ferma de la Ciolpani, unde s-a aflat și Horațiu Potra. Acesta a spus, însă, că nu a participat la discuțiile dintre echipa sa de pază și Potra.

România a intrat și terestru în Schengen. Ce spun transportatorii despre asta

HotNews acum 11 ore
Așteptăm această decizie de 13 ani și 9 luni, spune într-o dicuție cu HotNews Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). Dinescu a făcut și calculele legate de pierderile pe care le-au înre

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum 10 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

Mesaj RO-ALERT despre dispariția minorei de 12 ani primit de locuitorii din Constanța

Ziua Constanta acum 4 ore
În această seară , 12 decembrie 2024, locuitorii orașului Constanța au primit un mesaj RO-ALERT referitor la dispariția minorei de 12, ani, Radu Andreea Cristina care a părăsit în mod voluntar unitatea de învățământ în care studia, fără a reveni în

Vremea

București
acum

-0°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/7°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-4°/3°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

4°/8°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-0°/4°
lun.

-0°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

1°/7°
lun.

-0°/4°